• conform facturilor emise în luna martie, valoarea penalizărilor se ridică la peste 15 miliarde de lei • pentru fiecare zi de neplată a datoriilor, facturile cresc cu 0,06 la sută
Nici una dintre cele aproape 100 de asociații de proprietari și locatari din Bacău deservite de CET nu a profitat de facilitatea stipulată de Ordonanța 5/2003 referitoare la anularea penalităților. Ordonanța 5 prevede că asociațiilor cărora le-au fost calculate penalități de întîrziere vor fi scutite de plată în cazul în care pînă la 31 martie și-ar fi achitat întregul debit. Actul normativ mai spitula că, dacă pînă la această dată asociațiile nu își vor achita întreaga datorie către societate, vor trebui să scoată din buzunar și bani pentru a achita penalitățile, lucru care, după toate probabilitățile, va deveni realitate pentru toate asociațiile.
Valoarea totală a majorărilor de întîrziere calculate de contabilii de la CET o dată cu factura lunii martie celor 98 de asociații care au facturi mai vechi de 30 de zile se ridică la 15,37 miliarde de lei. În topul asociațiilor de locatari care au de achitat penalități de întîrziere se află Asociația 71, cu penalități de peste jumătate de miliard de lei și debit de peste 3,7 miliarde de lei, Asociația 79, cu 434 de milioane de lei penalități și debit de 3 miliarde de lei, Asociația 114, cu peste 400 de milioane de lei și debit de 2,5 miliarde de lei și Asociația 86, cu 367 de milioane de lei penalizări și 2,4 miliarde de lei debit. „Nici una dintre asociațiile desevite nu a achitat facturile restante pînă la data de 31 martie. În aceste condiții, vom trece la recalcularea penalităților de întîrziere și vom trimite din nou sumele administratorilor”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET SA Bacău. Conducerea de la CET spune că nu va face nici o concesie asociațiilor datornice și le va obliga, așa cum prevede și legea, să-și achite facturile restante. Un mare avantaj pentru asociațiile rău-platnice îl reprezintă faptul că CET nu a calculat penalități decît începînd cu luna iunie, cînd a fost înființată societatea CET în subordinea Cosiliului Local. „Penalitățile se vor recalcula fără a se lua în calcul subvențiile datorate de Consiliul Local. În aproximativ o lună vom finaliza calculele, iar cînd facturile vor ajunge la asociații vor trebui să plătească, pe lîngă facturile curente, și majorările de întîrziere”, a mai spus vasile Drăgușanu. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns