Activitatea Tribunalului Bacău este oprită pînă luni, 5 mai. Nici un termen de judecată nu a fost programat pînă la acea dată, iar zilele libere în afara celor de sărbători au fost recuperate de angajații Tribunalului în ultimele trei zile de sîmbătă. Ieri, ușile clădirii Tribunalului erau încuiate, iar aglomerației și forfotei obișnuite din fața clădirii și de pe stradă le luase locul liniștea. Potrivit judecătoarei Ioana Vorniceasa, purtătorul de cuvînt al Tribunalului Bacău, perioada de pauză nu va cauza o aglomerare a activității în luna mai, deoarece la stabilirea termenelor de judecată s-a ținut cont de zilele libere, astfel încît nu au fost trimise citații pentru această perioadă și nu s-a dispus amînarea unor termene, ci doar programarea lor cu cîteva zile mai tîrziu. (C.P.)
Lasă un răspuns