• consilierii PNL și PD care au fost de acord cu organizarea acestei tombole se vor alege și cu sancțiuni pe linie de partid • cei cinci consilierii locali vizați de aceste sancțiuni se declară nevinovați
Cinci dintre cei 30 de consilieri locali băcăuani vor fi sancționați pe linie de partid pentru că au fost de acord cu organizarea unei tombole, în municipiul Bacău cu ocazia referendumului. Este vorba despre consilierii PNL Dan Avram, Dorel Ciocîrlan și Emilian Crăciun și de reprezentanții Partidului Democrat în Consiliul Local, Liviu Alexandru Miroșeanu și Emilian Adrian Taraș. Miercuri, 22 octombrie, trei dintre consilierii locali, printre care se afla și consilierul PNL Dorel Ciocîrlan, au apărut pe micul ecran pentru a împărți, în direct și la oră de maximă audiență, 15 dintre cele 73 de televizoare color puse la bătaie cu ocazia tombolei. Chiar în acea zi, Theodor Stolojan și Traian Băsescu anunțau aspre sancțiuni pe linie de partide pentru liberalii și democrații din Consiliul Local care, în urmă cu două săptămîni, au votat proiectul de hotărîre legat de organizarea tombolei.
Dacă liderul PNL a amenințat cu sancțiuni pe linie de partid și în spiritul legii, Traian Băsescu a mers chiar mai departe și a amenințat chiar cu excluderea din partid a democraților din Consiliul Local Bacău care au participat la votarea organizării tombolei. Președintele județenei Bacău a PNL, deputatul Valeriu Gheorghe ne-a declarat ieri că declarațiile celor doi lideri politici nu au fost chiar simple amenințări. „Am vorbit cu Teodor Stolojan și am ajuns la concluzia că o măsură trebuie luată împotriva acestor consilieri. Ar fi trebuit să se consulte și cu noi în momentul în care au aprobat un asemenea proiect de hotărîre”, a precizat Valeriu Gheorghe. El a mai spus că măsurile care vor fi luate împotriva celor trei liberali din Consiliul Local Bacău vor fi discutate în această seară de membrii Biroului Permanent Județean al PNL.
Soarta consilierilor liberali se va decide astăzi
Ieri după amiază consilierii liberali vizați de aceste sancțiuni nu știau, încă, despre faptul că va fi puși în discuția BPJ. „Dacă voi fi sancționat, mă voi supune pedepsei”, ne-a declarat aseară consilierul PNL Dan Avram. El a mai adăugat, însă, că, în opinia sa, este anormal tot ceea ce se întîmplă acum, mai ales după organizarea tobolei. „Cînd am luat această decizie în Consiliul Local, am avut la dispoziție cinci minute. Dacă ași fi votat «nu», s-ar fi interpretat că am aceeași atitudine ca cei din PRM și că nu sînt de acord cu organizarea referendumului pentru votarea noii Constituții, la care au adus destule amendamente și liberalii. În plus, în momentul în care organizarea tombolei a fost supusă spre aprobarea consilierilor locali, acel proiect de hotărîre a avut, totuși, avizul unei comisii juridice. Dacă noi, care nu sîntem de specialitate, sîntem sancționați, ce se va întîmpla, atunci, cu secretarul Primăriei Bacău, care este un jurist cu experiență și care a avizat, înaintea noastră, acest proiect de hotărîre, sau cu prefectul județului, care a validat hotărîrea Consiliului Local?”, s-a întrebat consilierul PNL Dan Avram.
De aceeași părere a fost și colegul său de partid, Dorel Ciocîrlan, cel care a reprezentat, de altfel, PNL în comisia numită de Consiliul Local pentru supraveghere a modului de organizare a Tombolei Constituției. „Nu consider că am făcut ceva ilegal”, spune Dorel Ciocîrlan. Și în opinia sa, o eventuală sancțiune primită pe linie de partid ar fi nedreaptă.
Democrații susțin că ei au fost primii care au semnalat neregulile de la referendum
Spre deosbire de liberali care au hotărît, deja, să analizeze în Biroul Permanent situația creată în urma organizării acestei tombole, democrații nu prea se gîndesc să dea curs amenințărilor cu excluderea din partid anunțate de Traian Băsescu. Interesant este că Liviu Alexandru Miroșeanu, unul dintre cei doi consilieri PD care și-au dat votul pentru organizarea acestei tombole este chiar președintele municipalei Bacău a PD. Ca atare, dacă ar fi să primească vreo sancțiune pe linie de partid, ar trebui să și-o acorde singur. „Nu cred, totuși, că Traian Băsescu s-a pronunțat chiar pentru excluderea din partid. Să nu uităm că prima contestație înaintată către Biroul Electoral Județean legată de modul în care se desfășoară referendumul în municipiul Bacău a fost înaintată de PD Bacău și a fost semnată de mine. Așa că toate informațiile pe care le are Traian Băsescu în privința modului de organizare a referendumului, de la noi sînt plecate”, a ținut să pună lucrurile la punct președintele municipalei Bacău a PD. Liviu Miroșeanu ne-a mai declarat că, în cursul zilei de astăzi, va reprezenta delegația băcăuană a partidului la lucrările Consiliului de Coordonare al PD ce se vor desfășura la București. „Vom discuta, cu această ocazie, și aspectele legate de organizarea referendumului în municipiul Bacău”, ne-a mai declarat Miroșeanu. El a evitat, totuși, să se pronunțe în privința unei posibile sancțiuni pe lunie de partid pe care ar putea-o primi în urma acordului pe care l-a dat pentru organizarea tombolei. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns