~2 min lectură 0 comentarii

Top 5 economic bacauan (7 – 13 mai)

Redacția Ziarul de Bacău

Aceasta rubrica evidentiaza cele mai bune rezultate, cele mai importante actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au produs pe parcursul unei saptamini in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de simbata pina vineri, o selectie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a judetului mai ales in aceasta perioada critica economic si financiar. Asadar, pentru perioada 7 – 13 mai:

1. Primaria Slanic Moldova – Pentru lansarea proiectului „Sistem de management al calitatii”, pentru imbunatatirea serviciilor publice, cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007 – 2013. Valoarea totala eligibila a proiectului este de 234.480 de lei, fara TVA.
2. Colegiul National Petru Poni Onesti – Pentru obtinerea Certificatului de Scoala Europeana. In competitia nationala pentru acest certificat, colegiul s-a situat pe locul al 23-lea, din 173.
3. Inter Concordia Botosani – Pentru lansarea proiectului „Dezvoltare economica durabila prin cresterea calitatii resurselor umane din mediul rural”, finantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, care se desfasoara pe o perioada de doi ani si jumatate inclusiv în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Proiectul este destinat persoanelor din mediul rural – antreprenori, someri, persoane ocupate în agricultura de subzistenta, precum si persoane aflate în cautarea unui loc de munca.
4. Constantin Scripat – Pentru instalarea in functia de subprefect al judetului Bacau.
5. Xerox Romania si Comservice Bacau – Pentru lansarea, in Bacau, a seriei revolutionare de multifunctionale ColorQube 9200, bazate pe cerneala solida. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.