Traim în era topurilor! Am vazut, în ultimii zece ani, zeci de ordonari ale „superlativelor”, uneori din domenii ce nu suporta bine luarea unor decizii asupra diferentelor valorice, cum ar fi de pilda topurile operelor literare, unde criteriile, de la cel estetic la cel al strategiilor narative, sint aproape imposibil de asezat pe o scara bine diferentiata a valorilor. Dar cum orice e posibil în lume, ne-am învatat sa amestecam merele cu perele si gutuile cu strugurii, pentru a face, pina la urma, ce altceva decit un compot cu arome de toate soiurile. Ultimul top despre care am auzit e, însa, mai dihai decit toate de pina acum. In urma cu vreo suta de ani, el ar fi fost considerat o blasfemie. Anume, parintele catolic Antonio Rungi, s-a gindit de nu cumva cuvioaselor calugarite le-ar sta bine într-un concurs de frumusete. Si a organizat unul, la care se spera ca vor participa nu mai putin de 1.000 de maicute. Cum stim, frumusetea maicutelor e un atribut cu grija reprimat. Calugaritele îsi ascund, de cind lumea, nurii, de ochii profanatori ai vulgului. O ascund sub hainele terne, sub potcapuri cu marame, sub voaluri. Pentru ca adevaratele lor virtuti sint considerate altele. Una dintre ele e piosenia. Alta, daruirea pentru cauze nobile, compasiunea pentru cei loviti de soarta, dragostea si alinarea suferintelor celor plapinzi sau oropsiti.
Daca ar fi sa purcezi la un top al maicutelor, aceste criterii ar fi cele binevenite. Insa cum sa socotesti cantitativ piosenia, pentru a o aseza într-un top al pioseniei? Ar fi imposibil. Probabil, din acest motiv parintele Antonio s-a gindit sa expuna ceea ce este vizibil: frumusetea fizica. Or, noi stim ca tot ce e vizibil e o înselatorie, deoarece e aparenta prin care diavolul ne face sa pacatuim. Fara discutie, oricit am lua în gluma categorisirea calugaritelor dupa frumusete, parintele face parte dintre oamenii pacatosi, aducindu-le pe scena. E drept, nu e vorba de o scena aidoma celor pe care evolueaza fetele la concursurile de miss, ci e vorba de o întrecere on-line, cu fotografii puse pe Internet. Insa nu mi se pare ca asa pacatul ar fi diminuat. Mai ales ca parintele remarca, aidoma oricarui spirit profan, ca maicutele din Brazilia sint cele mai frumoase din lume. Bineînteles, pe noi, învatati cu cele lumesti foarte si, ca barbati, amorezati mereu de femei, topul calugaritelor ne amuza si ne încinta. Dar oare Biserica sa fie de acord cu asa ceva? As fi mirat sa aflu ca da! Dar, dupa cum am vazut ca si Biserica se adapteaza tot mai abitir lumii în care traim, nu m-ar mira ca, pina la urma, sa aud ca ea a aplaudat initiativa parintelui Antonio. Si, de vreme ce calugaritele devin o marfa a carei valoare de întrebuintare este frumusetea, oare la ce ne-am putea astepta în viitor? Cine stie, poate peste citiva ani vom asista la un strip-tease al maicutelor!
Dan PERSA
Lasă un răspuns