Tot mai mulţi absolvenţi de liceu aleg Universitatea „Vasile Alecsandri”

Redacția Ziarul de Bacău

Finalizarea perioadei de admitere, sesiunea de vară 2014, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău arată o creştere tot mai mare a dorinţei absolvenţilor de liceu de a-şi continua studiile aici.

Edu.UNIV

Astfel, după prima etapă, încheiată la îneputul lunii august, pe cele 610 locuri bugetate la studii universitare de lienţă numărul candidaţilor a fost dublu faţă de acestea, iar pe cele 350 de locuri bugetate la studii universitare de master, s-au înscris, fizic, 1,5 candidaţi pe loc – au comunicat reprezentanţii unităţii de învăţământ universitar de stat.

„Faţă de anul trecut, cererea este în creştere la ambele forme de învăţământ – a spus lector univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, prorector cu etica şi imaginea Universităţii «Vasile Alecsandri» din Bacău – şi estimăm o concurenţă şi mai mare în sesiunea din toamnă, având în vedere candidaţii din Diaspora care încă nu au confirmat locurile, respectiv 125, cât şi sesiunea de Bacalaureat din toamnă”.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat are loc în intervalul 18 – 29 august 2014, cu afişarea rezultatelor finale, după contestaţii, pe 4 septembrie.

În judeţul Bacău sunt aşteptaţi să susţină examenul circa 2.100 de absolvenţi de liceu promoţia 2013 – 2014 şi ai promoţiilor anterioare.

 

 

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.