Toți angajații vor intra în posesia propriilor carnete de muncă pînă la sfîrșitul acestui an. Camera de Muncă, precum și angajatorii care au posibilitatea legală de a ține la sediu cărțile de muncă ale angajaților, vor returna titularilor aceste documente. Odată intrați în posesia actului care atestă vechimea în muncă, fiecare salariat va trebui să aibă grijă de documentul care îi va reconstitui vechimea pentru pensionare. „Pînă la 31 decembrie 2003, carnetele de muncă vor fi predate salariaților, după ce au fost completate în prealabil în baza statelor de plată depuse de firme la Camera de Muncă. Vom avea însă și probleme cu acei agenți economici care nu depun la timp statele de plată”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Salariații își vor păstra carnetul, în care va fi trecută vechimea de la fiecare loc de muncă pe unde trec, în conformitate cu prevederile noului Cod al Muncii. De la 1 martie și pînă la finele acestui an, se va merge în paralel cu noile reglementări aduse de Codul Muncii, privind registrul pentru evidența salariaților, carnetul de muncă și cu adeverințele de cotizare. De la începutul anului viitor, vechimea va fi atestată numai de adeverința de cotizare, iar carnetele de muncă vor rămîne o amintire. Cu toate acestea, ITM Bacău se mai lovește de o problemă în restituirea carnetelor de muncă. (C.T.)
Lasă un răspuns