Crescut in China de mai bine de 2.000 de ani în culturi de orez, crapul a ajuns să fie unul dintre peștii cei mai căutați de pescarii de la noi din țară. El este cunoscut sub patru forme: comun, oglindă, golaș, ten, novac și fitofag. Crapul comun, sau crapul „sălbatic”, cum mai este denumit, este întîlnit în două forme: șui – îl întîlnim exclusiv în formă sălbatică, în special în apele curgătoare (rîuri mari și fluvii), și crapul de crescătorie. Spre deosebire de ceilalți „crapi”, înăltimea crapului comun nu depăște 30 la sută din lungimea corpului. Este foarte prolific, are un ritm de creștere foarte bun și s-a adaptat foarte bine la viața din afara mediilor de cultură. Forța și inteligența sa, dar și înălțimea corpului, de care se foloseste cu abilitate, fac ca acesta să fie unul dintre cei mai „luptători” pești. Crapul „oglindă” este ușor de recunoscut prin prezența a doar trei rînduri de solzi, dar și prin culoarea părții sale ventrale, roz-pal. Este o rasă căreia i se atribuie largi posibilități de adaptare, tolerînd bine nivelele scăzute de oxigen. Deși poate crește la fel de mare ca și confratele său comun, crapul oglindă nu este un luptător la fel de tenace.
Crapul „golaș” pare fratele mai sărac al crapului „oglindă”, el fiind total lipsit de solzi. Deși, la fel ca precedentul, nu se distinge prin valențele sale de bun luptător, crapul oglindă face deliciul amatorilor de trofee, fiind cel mai longeviv și mai masiv dintre toți crapii. Exemplarele de peste 25 de kilograme nu sînt ieșite din comun, la aceasta greutate crapii avînd o formă aproape rotundă, ghebul și abdomenul pronunțate, și capul mic în comparatie cu restul corpului. Exemplarele mari pot ajunge și la 40 de kilograme.
O altă specie de crap întîlnită în bălțile din județul Bacău este tenul. Denumit și amur, cteno, sau cosaș, tenul este 100% fitofag. Se hrănește cu vegetație submersă, alge și stuf. Are reputația unui luptător feroce. Deși este numit „crap” chinezesc, el este mai apropiat filogenetic de clean decat de crap.
Introdus din China odată cu tenul și fitofagul, sîngerul este un pește specific crescătoriilor. Contrar denumirii pe care i-o dau unii de „fitofag”, novacul este preponderent zoofag, hrănindu-se în special cu organisme și microorganisme de tipul puricilor de baltă. ” Chinezul ” nu este nici el adevăratul fitofag dintre crapii „chinezești”, avînd un regim bazat pe alge microscopice. Echivalentul său în ocean ar fi balena, care, deși este impresionantă ca mărime, se hrănește cu organisme de zeci de ori mai mici decat ea. Fiind mai ușor adaptabil la condițiile de mediu din România decît confratele său- sîngerul- acest pește a proliferat atît în captivitate, în crescătorii, cît și în Dunăre, unde a făcut obiectul principal al pescuitului la japcă.
Diferențele dintre fitofag și novac sînt foarte subtile și destul de greu de sesizat în practică. Fitofagul are capul relativ mai mic decît al sîngerului și o colorație mai deschisă. Sîngerul, în schimb, are capul mare și prezintă, în special după moarte, acea colorație sîngerie care îi dă numele.
Crapii, indiferent de rasă au propriul lor habitat și obiceiuri, pe care
le schimbă în funcție de anotimp. Primavara, cînd apele încep să se încălzească, crapul începe să mișune în căutarea hranei. În apele mari, cu inerție termică mare, crapii se adună în golfuri sau alte zone cu apa mai mică ce se încălzește mai ușor.
Vara, pe caniculă și pe o apă caldă, crapii se retrag la apă adîncă sau, în cazul apelor curgătoare, pe albia apei căutînd ape mai oxigenate. În cazul bălților cu izvoare, în mod sigur îi veăi găsi în apropierea acestora.Toamna, cînd începe să se răcească apa, crapul dă într-o foame ceva de speriat, mănînca tot ce prinde, ca să adune grăsimea necesară trecerii iernii. Unii spun că e cea mai bună perioadă (septembrie-noiembrie) pentru pescuitul crapilor. Cu cît înaintează mai mult spre iarnă, crapul adună mai multă grăsime, deci și mai multe kilograme. Iarna, odată cu inversarea straturilor de apă, crapii se retrag la locurile de iernare, în general gropi cu fund mîlos, și iși reduc activitatea și hrănirea la limita supraviețuirii.
Hrănirea: Crapul se hrănește scurmînd fundul apei pînă la o adîncime de 20 de centimetri. Meniul de bază este format din larve, viermi, scoici, plante etc., dar exemplarele mari, probabil din cauza necesarului mare de proteine, mai degustă și peștișori, broaște, sau chiar raci. Un crap consumă zilnic o cantitate de hrană egală cu dublul greutății sale. Încercati să vă închipuiți cîte larve trebuie să mănînce un crap de 20-25 de kilograme într-o zi și ce efort trebuie să depună pentru a aduna aceste larve, și veți înțelege de ce este atît de hrăpăreț cînd dă de momeală. Spre deosebire de crapul comun sau cel oglindă, tenul se hrănește în primul an de viață cu plancton vegetal, apoi trece la treburi mai consistente, cum ar fi diferite ierburi, tulpini și rizomi de papură, castane de apă etc, după care, mai spre bătrînețe, trece la chestii și mai consistente: peștisori, scoici, broaște.
Reproducerea: Are loc în lunile aprilie și mai. În acest timp, crapii se adună în cîrduri mari, se apropie de maluri și își depun icrele, lipindu-le de ierburi. În acest timp, crapii se lovesc între ei cu burta, spre a ușura eliberarea produselor genitale, fapt care a atras acest moment și numele popular de „bătaie”. O femelă depune cam 140.000 de icre pe fiecare kilogram din greutatea ei; icrele măsoară 1,3-1,5 mm diametru. Depunerea are loc în mai multe răstimpuri, dar în mod obișnuit în orele dimineții, pe vegetația de sub apă. Durata incubației este de patru – șase zile, la o temperatură de 20 de grade; larvele ce eclozează au o lungime de 4,5-5,5 mm. După ecloziune, aceste larve stau imobile pe vegetatie, apoi încep să înoate activ, hrănindu-se cu zooplancton.
Lasă un răspuns