• la 13 ani de la Revoluție, țăranii din Sascut se întorc iar spre „colectivă” • „tăticul” lor este Ioan Răuță, primarul din Sascut • el a acceptat să ne plimbe cîteva ore prin „imperiul” său • Ioan Răuță recunoaște că-i bate pe oameni dacă-l fură, dar nu-i dă afară, iar dacă fac treabă bună, îi premiază • adevărat negustor, primarul Sascutului nu s-a ferit să se certe de față cu noi cu fiul de la împărțirea baloților de paie • Răuță spune că măgarii folosiți de ciobanii care merg cu oile l-au făcut miliardar
Greu de explicat în cuvinte ceea ce se întîmpă acum în Sascut. Într-o perioadă în care frate și soră își dau cu sapa în cap pentru o palmă de pămînt, iar nemulțumiții de felul în care au fost repuși în posesie în baza Legii 18 pierd ani întregi prin tribunale, într-o comună din județul Bacău sute de săteni se înghesuie să intre într-o asociație agricolă. O situație atipică, în vremuri în care țăranii refuză ideea de asociație, chiar dacă nu au cu ce lucra terenurile pe care le au în proprietate. La Sascut, țăranii nu vor să se asocieze oricum, ci numai cu Ioan Răuță, primarul localității.
„Ți-l dau degeaba, dom’ primar, numai scapă-mă de pămînt. Sînt femeie bătrînă, nu mai pot munci ca la tinerețe și n-aș vrea să îl las pîrloagă”, i-a spus Maria Pesta primarului Ioan Răuță, care își oprise mașina în mijlocul drumului. Și, dacă tot l-a prins acum, femeia pare hotărîtă să nu-l lase să scape așa ușor. „Vezi, dom’ primar, ce faci cu nepoata aia a mea. A rămas fără slujbă, ai zis că o ajuți să o angajăzi undeva”, turuie repede tanti Maria, aplecată peste portiera mașinii. „Lasă, lasă, că se rezolvă”, îi zice pe fugă Răuță. Bătrîna ar vrea să mai zică o vorbă. Prea tîrziu. N-a apucat să mai prindă în obraz decît colbul din urma mașinii de teren a primarului.
„Sigur că mă roagă oamenii să îi iau în asociație. Anul ăsta le-am dat cîte o mie de kilograme de grîu la fiecare hectar, fără ca ei să cheltuiescă măcar un leu. Mi-au dat pămîntul în grijă și au stat cu mîinile în buzunar toată vara. Acum îi chem la mine, să le dau grîul”, povestește primarul Răuță. Nu-i pică bine cînd vede că nu-i prea dau crezare. „Credeți că mă laud?!”, trage repede concluzia Ioan Răuță. Ca să mă convingă, oprește lîngă primul om care îi iese în cale. „Ia zi, nea’ Gheorghe, cît grîu vă dau eu la hectar la ăștia care sînteți în asociație?”, îl întreabă primarul pe bătrînul cocoțat în mijlocul căruței plină cu știuleți. „O mie de kile, dom’ primar, să trăiți!”, îi răspunde bătrînul, în timp ce își împinge cu biciul pălăria mai spre creștet. „Vedeți că nu spun prostii?”, punctează primarul cu vădită satisfacție.
Pretenții ,egalomane: „Nu mă las pînă nu iau în arendă 80% din pămîntul din Sascut”
Cinci ceasuri ne-am plimbat prin lanurile de porumb din Sascut și Ioan Răuță nu a reușit să ne arate tot pămîntul pe care îl are luat de la oameni în arendă. „Am la Măldărășești 156 de hectare, la Tătărăști, 116, o sută de hectare am și la Valea Seacă, 146, la Orbeni, 48 de hectare am la Gheorghe Doja și 2. 862 de hectare la Sascut. Asta pînă acum, dar nu mă las pînă nu iau în arendă 80% din pămîntul din comună. Iau numai de la cei care au mai mult pămînt sau care au reușit să îi convingă și pe vecinii din stînga și dreapta. Dacă un lot are sub cinci hectare, nu mă încurc. Nu poți să-l cultivi ca lumea, așa că mai bine mă las păgubaș. Se conving ei singuri că știu să fac treabă, așa că, dacă nu anul viitor, peste doi ani vin singuri la mine să mă roage să îi iau în asociație”, ne explică Ion Răuță.
Primarului îi sună telefonul din cinci în cinci minute. La unele apeluri răspunde, la altele, nu. Pe cei cu care vorbește îi recunoaște după număr. „Am 25 de angajați cu care comunic în fiecare zi prin telefoanele mobile. Așa știu ce se întîmplă peste tot și pot să îi controlez pe cei care vor să mai tragă chiulul”, spune primarul în timp ce deschide portiera să vorbească puțin cu o mînă de oameni adunați la recoltat, pe un teren aflat mai la marginea unuia dintre loturile sale. „Aici are teren Gheorghe Șerban. Astă primăvară, l-am rugat să vină la mine în asociație. N-a vrut. Am făcut schimb de teren să îmi pot lucra bucata întreagă și i-am dat lui aici. S-a încăpățînat să îl lucreze singur. Nu cred că a scos mai mult de șapte sute de kilograme de boabe la hectar. Unde a ieșit? Nu-i iese nici cît a dat astă primăvară la oameni la prășit. Nu mai degrabă venea la mine și-i dădeam o mie de kile de grîu, fără să urnească un pai?!”, spune Răuță, dojenindu-l pe Gheorghe Șerban de parcă l-ar fi avut în fața ochilor.
Merge la cîmp cu oalele de 50 de kilograme de mîncare
După vreo cîțiva metri, Ioan Răuță se oprește să vadă ce îi fac oamenii pe care îi are la recoltat. Sînt vreo 20 de flăcăi ceva mai bruneței, aduși de prin satele vecine. „Sînt zile cînd am și cîte o sută de oameni la cules. Nevastă-mea le gătește cîteva oale de 50 de kilograme de mîncare și le aduc să mănînce pe cîmp. Le dau cîte trei mese și o sută de mii de lei pe zi. Dacă fac treabă, primesc banii, dacă nu, nu”, îmi explică Ioan Răuță în timp ce se uită la flăcăiașii cei tineri cum desfac pănușii de pe știuleții de porumb. „Uite aici, recoltă”, îmi zice, atătînd un știulete de porumb de mai mare dragul. „Dacă îi dai pămîntului tot ce îi trebuie, te răsplătește și el. Dacă am teren mai mult, multe din lucrări le fac cu elicopterul. Ierbicidez de mai multe ori, dau cu îngrășămînt atît cît trebuie, bag prașila la timp și sigur că iese recoltă bună. Nu m-a învățat nimeni să fac toate astea. Singur am prins secretele. Ce învățătură mai bună poate fi decît atunci cînd pierzi într-un an trei mii de kilograme de boabe de porumb la hectar? Iei cărți, citești și anul viitor nu mai repeți isprava”, spune plin de el Ioan Răuță.
Dincolo de faptul că a învățat cam toate secretele pămîntului, primarul din Sascut pare să mai fi descoperit ceva în toți acești ani de cînd lucrează cu oamenii. „Dacă pe om nu îl plătești bine, nu reușești să faci treabă cu el. Îți face lucru de mîntuială, nu știe cum să treacă ziua să plece mai repede acasă. Eu pe tractoriștii mei îi plătesc pe timp de vară cu cîte zece milioane de lei. Dar și trag de dimineață pînă seara pentru banii ăștia. Lucrează cu schimbul, cîte doi pe un tractor. Eu știu că, după 24 de ore, trebuie să am de la ei 24 de hectare arate, așa că ăsta e cel mai bun control. Nu le dă mîna să nu facă treabă. La banii ăștia găsesc oricînd un tractorist bun. Vara, cînd au treabă, le dau zece milioane pe lună, iar iarna, cînd stau degeaba, le dau patru milioane de lei”, explică primarul.
Măgarii l-au făcut pe Răuță miliardar
Ajungem exact la hotarul dintre Bacău și județul Vrancea. Primarul Răuță venise mai mult aici să ne arate niște capre cu patru coarne pe care tocmai le-a cumpărat de la o cunoștință de prin Ardeal. „Cînd le-am văzut prima dată, am crezut că-s «necuratul». După aia am aflat că au lînă fină și fac lapte bun, așa că, neapărat, am vrut să îmi prind și eu sămînță din soiul ăsta”, povestește Ion Răuță. Arată cu mîna în zare spre ogoarele vrîncenilor. „Uite ce înseamnă să faci agricultură ca la carte. Cum se văd terenurile la mine în comună și cum sînt ale lor! Aici sînt verzi cît vezi cu ochii, acolo sînt tărcate ca o zebră. O fîșie cu porumb, una cu grîu, alta cu floarea soarelui, alta cu cine știe ce o mai da Dumnezeu”, se laudă iarăși primarul.
Dar principala avere a primarului Răuță, rămîn miile de oi, pe care le are în proprietate încă de pe vremea lui Ceaușescu. „N-am numai oi. Am și porci și vite”, spune Ioan Răuță. Pînă să ajungem să ne arate ferma de bovine, ne răsare în cale un staul în care se zbenguiau vreo 20 de măgari. „Ce fac cu atîția? Îi iau ciobanii cu ei atunci cînd scot turmele la pășune. Măgarii ăștia m-au făcut miliardar”, recunoaște Ioan Răuță. Cum? L-au scutit pe primar de numeroase cheltuieli. Ciobanii au folosit măgarii la transport. Peste tot pe unde au plecat ciobanii cu turmele, i-au împovărat cu mîncare, haine și cîte altele.
Tatăl și fiul au probleme la împărțirea baloților
În fața mașinii primarului apare un Espero roșu, cam ruginit și fără număr de înmatriculare. Din mașină coboară un puști plin de lănțișoare de aur la gît. „E băiatul meu – se întoarce și-mi spune primarul Răuță. Lui i-am dat o bună parte din averea pe care o am”. Acum aproape un an, tînărul Nicolae Răuță, Nicușor, cum îi spun părinții, s-a trezit proprietarul unei averi pe care mulți nu reușesc să o adune nici într-o viață întreagă. Cînd a împlinti 18 ani, Nicușor a primit de la tatăl săi 250 de oi de lapte, 250 de mioare, 100 de mieluți, 50 de porci dintre care jumătate scroafe gestante, 10 vaci cu lapte, 100 de hectare de grîu cu producția aferentă, 25 de hectare de pădure, un iaz populat cu pește în suprafață de 4,5 hectare, un tractor, o remorcă, o semănătoare, un plug, un sediu de firmă cumpărat pe numele lui de la fosta ISAIA și fosta mașină a tatălui, un Mercedes 180.
„O mare parte din ceea ce i-am dăruit băiatului este primit moștenire de la tatăl meu, om gospodar și mare iubitor de animale. Dacă va ști să fie gospodar, va avea grijă cum se cuvine de munca mea. Dacă nu, poate să vîndă totul și într-o singură noapte. Treaba lui, el o să rămînă cu mîinile goale”, ne-a mărturisit primarul Răuță. Nu a trecut mult, și Nicușor a dovedit că nu a stat degeaba atîția ani în preajma tatălui său. Vreme de vreo 20 de minute s-au contrazis amîndoi pe seama unor baloți de paie luați, după spusele primarului, de pe terenul său și dus la ferma băiatului. Nicușor o ținea pe a lui, tătăl său la fel. Băiatul s-a urcat imediat în mașină și s-a dus să își numere baloții de paie. „Nu-s ai tăi, sînt ai mei”, l-a anunțat porin telefon pe primar, după vreun sfert de ceas. Ioan Răuță îi trage o înjurătură românească, îl pune să mai numere o dată, după care cad la pace. 20 dintre baloți sînt ai lui, restul ai băiatului. Nicușor nu prea pare a fi de acord cu socoteala tatălui, dar n-are ce face.
Dacă îl fură, îi bate. Dacă fac treabă bună, îi premiază.
Ioan Răuță oprește în drum, la moara de la intrarea în Sascut. „Ce faci, Ioane?”, îl întreabă pe morar. Morarul, un bătrîn la vreo 60 de ani, cu nasul roșu ca o pătlăgea coaptă, îi sare repede în față. „Îl cheamă Ion Bobraz. Lucrează la mine de vreo zece ani”, ne spune primarul. „Ce faci Ioane dacă te prind că mă furi?!”, îl întreabă. „Îmi dați bătaie, să trăiți, dom’ primar”, răspunde morarul militărește. „Dar dacă văd că faci treabă bună?”, continuă Răuță. Îmi dați premiu, să trăiți!”, zice iar morarul, apoi ia poziție de drepți în fața șefului. Ioan Răuță se întoarce iar spre mine. „Așa faci treabă cu oamenii. Ai grijă de ei, au și ei grijă de tine”, trage concluzii primarul.
Ioan Răuță ne duce înapoi în fața primăriei. După vreo cinci ceasuri de umblat prin porumb, abia dacă mai nimeresc drumul. Mă uit la primar. Nu dă semne de oboseală. Merge drept, ba se mai și grăbește să se ducă acasă să se îmbrace. La ora 20.00 are emisiune la televiziunea satului. „De aproape un an avem televiziune locală. Avem programe de știri, muzică, tot ceea ce îi trebuie unei televiziuni respectabile”, îmi explică mîndru Ioan Răuță. Dacă tot le-a luat de pe cap grija că trebuie să își lucreze pămîntul, primarul s-a gîndit și cum să le ocupe oamenilor timpul care le-a rămas liber. Le-a făcut televiziune locală, iar ca să fie informați despre tot ce mișcă în comună, el vine seara și le spune în direct oamenilor ce lucruri s-au mai întîmplat peste zi. „Nu întotdeauna apar eu în emisiune. Cînd este nevoie vin medici, profesori și preotul din sat”, mă lămurește primarul, apoi își ia la revedere de la noi. Peste puțin timp începe emisiunea la televiziunea locală și vrea el musai să le explice consătenilor ce s-a mai întîmplat peste zi în comună. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns