Ignatul
La 20 Undrea e Ignatul, care se mai numește și Ignatul porcilor, Inătoarea sau Crăciunul țiganilor. In această zi, românii taie porcii. Este ziua în care nu se coase, nici toarce, pentru ca pe gospodină să n-o găsească Ignatul, adică să nu se îmbolnăvească, iar femeile gravide să n-aducă pe lume copii pociți și rîmătorii să nu rupă bulendrele de pe garduri.
După ce se taie porcul, căpățîna este adusă în casă cu rîtul înainte, ca să fie cu noroc și cu sîngele proprietarii se ung pe frunte și obraz, ca să fie feriți de vărsat și să fie tot anul sănătoși și roșii în obraz. Tot sîngele se pune într-o strachină cu mei, se usucă, se macină și se păstrează pentru a afuma cu el copiii cuprinși de spaimă sau care au guturai. Cine n-aude guițatul porcului la Ignat, e bine să se înțepe într-un deget și să vadă sîngele, ca să nu aibă necazuri.
Acum se face „pomana porcului”, cînd cei care au ajutat la tăierea lui, rudele sau vecinii, beneficiază de o bucată de carne, șorici și cînd se închină un pahar cu țuică de prune.
Din mitologia precreștină provin mai multe basme, printre care cele povestite de Ion Creangă: „Povestea porcului”, „Voinicul cel fără de tată” sau „Lucer și Aman Cătcăun” de Petre Ispirescu.
În astronomia arhaică românească, porcului mitic i s-au consacrat „lumini pe cer”, Venus mai fiind numită și „Luceafărul Porcesc” sau „Luceafărul Porcar”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns