• peste 500 de brazi au fost capturați în trenul Ciceu – București • brazii urmau să ajungă în Capitală, la „persoane importante” • polițiștii nu au ținut cont de intimidările la care au fost supuși și au descărcat toată încărcătura pe peronul Gării Comănești • polițiștii încearcă să identifice persoanele și locul în care brazii au fost încărcați în tren
Cea mai mare captură de brazi din ultimii ani a fost făcută ieri dimineața, în Gara din Comănești. În jurul orei 4,45, polițiștii au descoperit în personalul 5006 Ciceu – București Nord, în vagonul de bagaje, peste 500 de brazi nemarcați, care nu aveau nici un proprietar. Potrivit polițiștilor de la Transporturi Feroviare (TF) Comănești, vagonul era păzit de doi ceferiști, care au refuzat să le spună polițiștilor unde și cine a încărcat brazii în tren. Unul dintre ceferiști, care s-a recomandat a fi o anume Carmen Dumitrașcu, din București, nu s-a sfiit să-i amenințe pe polițiști că vor avea probleme dacă iau vreo măsură, pentru că brazii trebuie neapărat „să ajungă la București, la persoane foarte importante”. Ca să îi impresioneze pe polițiștii care încercau să lămurească problema, ea a sunat de pe telefonul mobil „o persoană importantă”, dar polițiștii au refuzat să discute la telefon și au dispus descărcarea brazilor. „Ne-am urcat în tren pentru un control de rutină în Halta Goioasa și am scotocit fiecare vagon. În Comănești am ajuns și la vagonul de bagaje, care era ticsit de brazi. Am întrebat ai cui sînt, dar nici unul dintre însoțitori nu a vrut să ne spună. Abia după ce le-am explicat că vor trebui să achite costurile suplimentare ale staționării garniturii am reușit să-i convingem să ne lase să descărcăm brazii”, ne-a declarat agentul șef adjunct Liviu Bălănucă, șeful Poliției TF Comănești.
Întreaga captură de brazi a fost descărcată pe peronul Gării Comănești, de unde brazii confiscați au fost preluați de inspectorii Ocolului Silvic Comănești. „Prețurile practicate de Romsilva sînt de 140.000 de lei pentru un pom de Crăciun, sumă fără TVA, deci întreaga marfă este estimată la aproximativ 100 de milioane de lei. Dacă ar fi să ne luăm după prețul pieții practicat în Capitală, întreaga captură valorează de cel puțin trei ori mai mult. Vom demara ancheta pentru a stabili de pe ce Parchet au fost tăiați brazii și cine sînt autorii”, ne-a declarat Mircea Maidanuc, tehnician la Ocolul Silvic Comănești. Concomitent cu silvicultorii, și polițiștii au demarat cercetările pe traseul Comănești – Ciceu, în speranța că se va identifica măcar locul unde au fosat încărcați cei 500 de brazi. Singura certitudine existentă pînă acum este că brazii sînt tăiați de pe raza Ocolului Silvic Comănești și inspectorii vor încerca să stabilească lotul de pădure din care lipsesc copacii. „Dacă se vor identifica persoanele care au tăiat brazii din pădure, aceștia pot fi identificați cu 10 – 30 de milioane de lei și pot fi acuzați de furt calificat, faptă care se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani”, ne-a declarat inspectorul Adrian Botezatu, șeful Poliției TF Bacău. Brazii confiscați ieri vor fi marcați de OS Comănești, după care cei mai mulți vor fi vînduți pe piață, la prețul stabilit de Romsilva, iar o parte for fi oferiți centrelor cu nevoi speciale, azilelor, creșelor sau grădinițelor. Menționăm că aceasta este cea mai mare captură de brazi făcută în ultimii ani pe raza județului Bacău, în condițiile în care anul trecut, pe toată perioada sărbtorilor, au fost identificați doar 300 de brazi furați din pădurile din județ. (Florin CRĂCIUN)
pe raster
Încă 141 de brazi tăiați ilegal în zona Moinești
În această lună, cînd brazii pentru Crăciun sînt la mare
căutare, Ocolul Silvic Moinești a luat măsuri sporite de prevenire a
tăierii ilegale și a furturilor acestora. „În acest sens am sporit
numărul patrulărilor efectuate în fondul forestier de către lucrătorii
noștri silvici, cu precădere în zonele celor 11,5 mii de hectare
acoperite de arbori în amestec fag cu brad. Avem două puncte de
control, amplasate în comunele Ardeoani și Zemeș, unde în
colaborare cu poliția verificăm legalitatea transporturilor de
materiale lemnoase și brazi. De asemenea, am constituit împreună
cu jandarmii moineșteni patrule mobile pentru controale pe căile de
acces care ne crează probleme de această natură în zonă.
Menționez că în primele zile ale acestei săptămîni am confiscat un
număr de 141 de brazi, care nu erau însoțiți de documente
doveditoare în privința provenienței”, ne-a declarat Andrei
Cotoveanu, șeful Ocolului Silvic Moinești. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns