Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, la Dorohoi, că acesta este ultimul an în care Guvernul se mai implică financiar pentru sprijinirea familiilor ale căror case sunt afectate de inundaţii.
Şeful statului a precizat că fiecare proprietar trebuie să îşi asigure imobilul astfel încât în situaţii de urgenţă să poată fi despăgubit.
„Trebuie să reţinem că este ultimul an când Guvernul se mai implică cu bani. Casele trebuie asigurate. Asta e”, a afirmat Băsescu.
Şeful statului a dat asigurări că se vor distribui materiale de construcţii acolo unde casele trebuie demolate şi vor primi sprijin şi familiile ale căror imobile nu necesită demolarea. AGERPRES
Nu-i tarziu nici acum.Gatul pisicii trebuia rupt acum 20 de ani.