Zilele trecute, am asistat la o situatie greu de explicat. Un presedinte de consiliul judetean a platit din propriul buzunar transportul a doua camioane cu griu pentru sinistratii din judetul Bacau. Cele doua TIR-uri au traversat tara, au ajuns la destinatie si aici au aparut problemele: la locul de descarcare nu erau decit doua persoane care – oricita bunavointa ar fi avut! – nu putea sa termine singure treaba in timp util. S-au inrosit firele telefonice de cite convorbiri au avut loc intre diverse autoritati locale. Primarii din zona calamitata n-au avut trecere la consatenii lor, nici macar la cei care se presupune ca i-ar fi votat. Cei ramasi fara gospodarii nu s-au inghesuit la carat cu circa griul venit dinspre Baragan. Erau ocupati cu primirea diversilor ministri si secretari de stat care le dadeau asigurari ca li se vor reconstrui casele pe de-a moaca. Cerealele din camioanele oprite in curtea unei mori puteau sa mai astepte…
„Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista!” – zice un vechi proverb romanesc. Vorbele astea par mai actuale ca niciodata. Politicienii locali, oamenii cu trecere in comunitatea bacauana au pus la bataie toate relatiile lor. Vicepresedintele Ionel Palar, de exemplu, si-a sunat fostii colegi parlamentari de prin tara si pe primarii liberali din localitatile mai instarite si le-a cerut sprijinul pentru a trece mai repede si mai usor peste necazurile provocate de inundatii. Multi dintre amicii sai au raspuns pozitiv la acest apel. Au trimis materiale de constructii, cereale, alimente neperisabile, paturi si tot ce a fost nevoie. Aceste ajutoare, ajunse la destinatie, trebuie descarcate, triate, impartite pe familii, distribuite celor nevoiasi dupa criterii bine stabilite… Pentru asemenea activitati sint necesare multe persoane voluntare. De cele mai multe ori, astfel de treburi sint facute de membri Crucii Rosii sau de catre jandarmi. Putini dintre satenii care cer ajutor imediat se implica in muncile comunitare. Fiecare isi vede de curtea lui, de acareturile pe care le-a mai putut salva si cauta sa cistige un cit de mic avantaj fata de vecinul aflat in situatie similara. Presedintele Basescu a remarcat cu prea mare discretei – cum nu-i sta, de obicei, in fire! – ca unii se-nghesuie la o piine gratis chiar daca mai au pe masa inca vreo trei-patru. Cei batrini, bolnavi si netransportabili, nu mai ajung sa stea la cozile unde se-mpart alimente. Este o jungla: supravietuieste doar cel puternic.
Din 1991 si pina acum am avut vreo zece rinduri de inundatii in acest judet. De fiecare data se repeta aceleasi erori. In continuare se dau aprobari pentru constructii in zone inundabile si in imediata vecinatate a digurilor, iar Guvernul achita, in devalmasie, nota de plata pentru distrugerile din avutul public si privat. Este de neimaginat ca intr-o Europa a mileniului III se iau masuri ca sinistratii sa nu primeasca in mod direct bani si materiale de constructii deoarece exista posibilitatea de a le vinde si de a bea prin crisme sumele astfel cistigate. Daca noi ne descriem asa, oare cum ne vad vecinii nostri din Uniune? Cum spuneam si altadata, Romania seamana mai degraba cu o ciudata rezervatie naturala (de antropologie), decit cu un stat condus dupa reguli moderne si neechivoce.
Lasă un răspuns