Recentul acord de cooperare pentru proiectul pilot „Carpazi Cop Verde 2012”, incheiat intre statiunea Slanic Moldova (reprezentata de primarul Andrei Serban), localitatea Reuth din Germania (reprezentata de primarul Ulrich Lupart), Centrul International de Dialog pentru Mediu si Dezvoltare IDCED Magdeburg (reprezentat de Dr.Hans Peter Barkenthien), presedintele Comisiei Parlamentare pentru Industrie si Servicii din Romania (Dr.Iulian Iancu), (Societatea ERK Lengenfeld/Vogtland a Asociatiei de promovare a protectiei climatice Sachesen E.V.(reprezentata prin dl.Michael Winkler) si Societatea „European Climate Protection Consult RbR” Neustadt (reprezentata de Walter Gusek), are in vedere transformarea statiunii Slanic Moldova intr-o localitate pilot cu cele mai multe proiecte de energie regenerabila in mediul rural romanesc. In acest caz, la Slanic Moldova s-ar putea produce chiar mai multa electricitate din surse regenerabile decit pot consuma locuitorii si turistii acesteia, statiunea urmarind sa devina pina in primavara anului 2012, prima localitate independenta energetic din Romania. Slanic Moldova va fi intr-o prima faza, un model pentru alte statiuni balneo-climaterice romanesti, iar in a doua faza, un model general pentru comunitatile mici cu o populatie de pina la 8.000 de locuitori, facind astfel dovada ca este posibil de dorit si pentru alte statiuni europene de a se auto-sustine energetic din resurse regenerabile. „Avind un caracter de pionerat, prezentul acord are la baza declaratia cancelarului federal german Dr.Angela Merkel din octombrie 2010, cu privire la o strinsa cooperare economica intre Germania si Romania, inglobind in special experienta vasta a proiectului pilot din Saxonia «Schimbarile climatice in Vogtland/utilizarea responsabilitatilor cu protectia climatica». Experienta localitatii germane Reuth/Votgland, care produce in prezent de opt ori mai multa energie verde decit pot consuma locuitorii acesteia, va ajuta Slanic Moldova sa stapineasca procesul mai rapid si eficient”, a declarat Dr.Iulian Iancu. „In cazul masurilor preconizate prin intremediul acordului de cooperare, se va avea in vedere in mod deosebit ca ambientul natural al statiunii noastre sa nu fie influentat. Centrala geotemica, instalatiile solare, precum si sistemele de transport electric sint cele mai adecvate pentru Slanic Moldova. Instalatiile de biogaz si energie eoliana vor fi realizate la nivelul localitatii, asigurandu-se finantarea acestora prin intermediul certificatelor verzi. Acest proiect pilot va asigura un transfer de tehnologie intre cele doua tari. In acest mod se va putea realiza prima instalatie de biogaz fabricata in Romania, activitatile de proiectare si executie urmind a fi realizate umar la umar de ingineri romani si germani”, a precizat primarul statiunii, dl Andrei Serban. Proiectul va include o centrala modulara electrica geotermala combinata cu o instalatie de incalzire pe biomasa, o unitate solara, prima instalatie de biogaz din tara, un „Wind Park” (instalatii eoliene), utilizarea de e-automobile germane in colaborare cu parteneri din Romania, proiectare in domeniul constructiilor si al mediului etc. Suma totala de investitii pentru proiectul de la Slanic Moldova si regiunea de acoperire (inel de 50 km), este de aproximativ 30 milioane euro, reprezentind atit fonduri private, cit si fonduri europene. (Romulus Dan BUSNEA)
Transfer de tehnologie intre Germania si Romania, via Slanic Moldova
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.