Doina Melinte a vîndut partea ei din Satba la UPC
Piața televiziunilor prin cablu din Bacău suferă, în acest final de an, un adevărat cutremur, prin schimbarea proprietarului SC Satba SRL. Firma deținea în momentul tranzacției circa 8.000 dintre cei aproximativ 60.000 de abonați la televiziunile prin cablu din Bacău. Cablul tv a fost considerat în anii 1993-1995 drept cea mai profitabilă afacere a vremii. Cei care au știut atunci că o investiție de acest fel poate aduce cîștiguri substanțiale nu au avut decît de cîștigat. Foarte mulți oameni de afaceri au deschis televiziuni prin cablu în primii ani după Revoluție, succesul fiind demonstrat și de faptul că nici o firmă de profil nu a dat faliment.
Pe primele locuri se situează în acest moment, la nivel național, RCS – cu 600.000 de abonați, Astral Telecom – cu 450.000 de abonați și UPC – cu 350.000 de abonați. Prima televiziune prin cablu din orașul Bacău a fost Satba Simbol, înființată imediat după 1990. Au urmat Eurosat CA TV, TV Cablu și Romtelecom. Despre rețeaua de cablu a Romtelecomului nu se mai știe mare lucru, iar, cu timpul, TV Cablu a intrat sub aripa gigantului ASTRAL Telecom și Eurosat CA TV a fost cumpărată de compania UPC (United Pan-Europe Communications).
Despre tranzacția încheiată zilele trecute, nu am putut afla ce sume a implicat. Printre deținătorii de părți sociale la SC Satba SA s-au aflat Dan Francisc, majoritar, și Doina Melinte, cu aproximativ 25 la sută. Valoarea de piață a firmei depășește două milioane de euro, sumă posibil să fi fost încasată de foștii patroni.
UPC Bacău, afacere de multe milioane de euro
La finele lui 2002, UPC România a achiziționat 49 % dintre acțiunile SC Eurosat CA TV SA, devenind unic acționar la această firmă. Suma pentru care s-a făcut tranzacția a fost, evident, confidențială și nimeni dintre cei care au vîndut sau au cumpărat nu a dorit să anunțe cît a costat pachetul achiziționat de UPC. Chiar și așa, prețul pieței și zvonurile care au circulat intens pe această temă atestă că cele 49 de procente din totalul acțiunilor au fost cumpărate cu sume cuprinse între 1,3 și 1,6 milioane de dolari, cel mai probabil cu 1,5 milioane de dolari. în acest fel, UPC a devenit unic acționar, după ce anterior, în ianuarie 1998, mai cumpărase 51% din Eurosat CA TV. (Florin POPESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.