~2 min lectură 4 comentarii

Traseu-pilot în pădurea Trebeș, pentru amatorii de mountain-bike

Gabi MIHAI

padure trebesMai multe ONG-uri băcăuane, alături de Direcția Silvică Bacău, vor să amenajeze primul traseu de mountain-bike prin pădurile din jurul Bacăului. Este vorba de un program pilot, care vine în întâmpinarea nevoilor numărului tot mai crescut de bicicliști din orașul Bacău. Traseul vizat se află în pădurea de la Trebeș, un loc cunoscut deja de mulți amatori de ciclism din municipiu.

Deja au avut loc primele întâlniri dintre reprezentanții Centrului Regional de Ecologie, Asociației „Veniți cu Noi” și conducerea Direcției Silvice Bacău. „Vom merge cu GPS-ul să marcăm traseul și deja am pus la punct un protocol cu Direcția Silvică, în care sunt prevăzute câteva reguli generale, de bun simț, pentru utilizarea în siguranță a traseului în cauză. De asemenea, așteptăm reacții și propuneri de la amatorii de ciclism privind noi trasee care să fie incluse în program, sau orice alt aspect”, a declarat Gabriel Grițcu, reprezentantul CRE Bacău.

Viorel Ghelasă, directorul Direcției Silvice Bacău a declarat, pentru Ziarul de Bacău, faptul că așteaptă propuneri de la pasionații de plimbări cu bicicleta și pentru alte trasee. „Noi suntem foarte deschiși la această idee și așteptăm propuneri de la cei vizați pentru a amenaja pe viitor și alte trasee prin pădurile noastre”, a spus Ghelasă.

Direcția Silvică va avea în grijă aspectele legate de siguranța traseului. „Vom amenaja corespunzător traseul de la Trebeș, vom pune panouri de informare și vom stabili și un program pentru ca persoanele ce vor merge pe acolo să nu fie deranjate de mașinile ce exploatează zona. În principiu, în weekend noi nu lucrăm, deci va fi liber, iar în timpul săptămânii vom cădea de acord asupra unui program, tocmai ca bicicliștii să fie protejați și să nu existe probleme. Mai mulți pasionați de plimări folosesc deja acest traseu, acum îl vom oficializa, ca să spun așa”, a mai spus directorul Direcției Silvice.

Cei interesați de inițiativă pot lăsa comentarii la articol cu diverse propuneri și idei

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    croco
    15 iulie 2015, 17:36
    0

    E o incercare clara de a deturna atentia de la problema reala: lipsa pistelor pentru biciclete in mun. Bacau. In loc sa se apuce de vrajeli de genul asta, CRE si Veniti cu Noi (care iau bani de la Primarie in fiecare an) ar trebui sa lupte cot la cot cu baietii aia de la Bacauanii vor piste pentru biciclete. Ecologistii lu’ peste…

  2. d
    david
    15 iulie 2015, 20:44
    0

    Superba idee. Speram sa o vedem si in practica cat de curand. Sa anuntati public traseele va rog. Copii de abia asteapta. Succes!

  3. S
    Spitalul+cu+nebuni
    16 iulie 2015, 04:02
    0

    Baietii de la „Bacauanii vor piste pentru biciclete” sint platiti sau stimulati intens de PSD, asa ca nu e nimeni perfect, important e sa fie cat mai multe trasee de bicicleta prin oras si prin afara lui.

  4. t
    tudor
    18 iulie 2015, 04:58
    0

    Ma bucur ca sunt atatia impatimiti ai ciclismului in Bacau.
    Intr-adevar, exista trasee superbe pentru biciclisti in zona, care merita sa fie marcate si frecventate de toti cei care isi doresc evadarea in natura in acest mod.
    La randul meu, am experimentat cateva posibile trasee, pe care le recomand cu caldura.
    Pentru amanunte, puteti vizita blogul creat de mine: biciclez.com, in care prezint un traseu preferat- Buhoci- Bibiresti. M-ar bucura ca Directia Silvica sa sesizeze cu aceasta ocazie oportunitatea marcarii traseului!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.