~2 min lectură 0 comentarii

Trei bărbați au fost reținuți de polițiști, după ce au furat bani dintr-o sală de jocuri din Bacău

Andra Juverdeanu

Trei bărbați din județul Neamț, cu vârste cuprinde între 38 și 43 de ani, au fost reținuți de polițiștii băcăuani sub acuzația de furt calificat și complicitate la furt calificat. Aceștia ar fi furat 4.300 lei din cutia de valori a unui aparat de jocuri de tip slot-machine, dintr-o sală de jocuri din Bacău.

Foto arhivă

„La data de 29 ianuarie, în jurul orei 17.30, persoane necunoscute, aflându-se în interiorul unei săli de jocuri din Bacău, ar fi profitat de neatenţia angajatei și, prin folosirea unei chei, ar fi descuiat cutia de valori de la un aparat de jocuri de tip slot-machine și ar fi luat toţi banii din interior. Ulterior, ar fi încasat, de la casier, suma afişată de aparat la secţiunea „cashout”, părăsind incinta sălii. Astfel, s-ar fi cauzat un prejudiciu în suma de 4.300 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

În urma anchetei efectuate de polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău și criminaliști, au fost identificaţi cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 43 de ani, toți din județul Neamț.

„Au fost emise trei mandate de aducere faţă de persoanele în cauză, acestea fiind identificate la data de 01 februarie, de către polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Braşov, fiind ulterior conduse la sediul Secţiei 1 Poliţie Bacău sub escortă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Faţă de unul din bărbați a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar faţă ceilalți doi s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.