Finele saptaminii trecute a fost nefericit pentru trei copii din judetul Bacau, toti trei ajungind in atentia medicilor de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau dupa ce au fost muscati de ciini. In cazul unui pacient s-a impus internarea, acesta fiind grav afectat de muscatura ciinelui din curtea casei sale. Ceilalti doi mici pacienti, muscati de data aceasta de ciini comunitari, au fost trimisi la domiciliu dupa primirea ingrijirilor aferente si administrarea vaccinului antirabic. O amenintare pentru populatie o reprezinta chiar ciinii comunitari aciuati in curtea Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. O sesizare in acest sens, a ajuns cel mai recent in atentia redactorilor Ziarului de Bacau, la sfirsitul saptaminii trecute. „Joi, 29 martie, in jurul orei 21.00, ne-am dus cu fetita la Urgente. Atit la intrare, cit si la iesire am fost atacati de o haita de ciini comunitari, in curtea spitalului. Erau patru-cinci, ne-au incoltit, miriiau si latrau agresiv la noi. Sincer, noroc de un cadru de pe o ambulanta care era parcata in fata la Urgente, care ne-a vazut si ne-a sarit imediat in ajutor. Este inadmisibil, pina si in curtea spitalului sa nu ai siguranta”, a spus Ramona A., 36 de ani, din Bacau. Sesizati in legatura cu acest caz, dar nu numai, reprezentantii SJU Bacau nu au negat existenta problemei. „Unitatea noastra poarta in permanenta corespondenta cu Primaria Bacau, in legatura cu gestionarea problemei in curtea spitalului. Depunem solicitari in vederea ridicarii ciinilor pentru a fi dusi la adapost, iar raspunsul este, din partea autoritatilor, de fiecare data, foarte prompt. Curtea spitalului, insa, are numeroase intrari astfel ca accesul ciinilor din strada este «asigurat». Atita vreme cit vor exista ciini fara stapini pe strazi, vor exista si in curtea spitalului”, a spus Mirela Romanet, purtator de cuvint SJU Bacau.
Din oras se string zilnic 30-40 de ciini comunitari
In prezent, in adapostul de linga comuna Nicolae Balcescu apartinind Primariei Bacau, prin Directia de Servicii Publice, se afla circa doua mii de ciini comunitari, vaccinati si deparazitati care asteapta sa fie insa si adoptati. Ciinii comunitari adunati de pe strazi sint dusi la adapostul special amenajat de linga groapa de gunoi a orasului. Acesta a fost largit pe o suprafata de 15 hectare. Pe strazile din Bacau sint pina in 5.000 de ciini comunitari pe care municiplaitatea bacauana vrea sa ii stringa, sterilieze, vaccineze si sa ii adaposteasca in locatia special amenajata pentru ei. Angajatii Directiei de Servicii Publice, din cadrul Primariei Bacau, care au atributii in prinderea patrupedelor din oras, aduna zilnic in jur de 30-40 de ciini. La adapost sint in prezent 1.500 de catei. Principala problema este data insa de ciinii din localitatile limitrofe municipiului Bacau care migreaza in oras dupa hrana. De aceea si in aceste localitati ar trebui sa existe o preocupare in privinta ciinilor maidanezi. (Madalina ROTARU, Stefan POPA)
tabita a zis
E revoltator ce se intampla pe strazile Bacaului din cauza acestor caini,Marii adoratori ai cainilor vagabonzi precum d-na dr,Dumbrava aduc caini in ors de la centrul acela si le dau drumul pe strada asa ca Duminica dimineata ori sambata e pli de caini ,umbla in haite ,Pentru asumarea acestor fapte trebuiesc propuse pedepse de orice natura .Daca un adult nu se poate apara atunci cum se descurca un copil ,cum ramane cu trauma psihica .Sa te rupa un caine ,aad-na care iubesti mai mult cainii decat copii
mario a zis
NUMAI PE STR. VINTULUI SUNT 5538 DE DULAI RAI GATA SA TE MANANCE CU TOT CU PENE.SALBATICIE CURATA
marius a zis
Pe str.Republicii 1 este un caine roscat care a muscat o multime de oameni,dintre care o femeie a fost muscata de git si doi tineri au suferit interventii chirurgicale in urma muscaturilor.Am un baiat de 6 ani si nu i-l pot lasa afara.Cind iesa cu bicicleta trebuie sa fug pe linga el din cauza potailor.
Ioan a zis
ce este mai important : OMUL sau cainele ??? Domnilor dela Primaria Bacau ,iesiti seara dupa orele 22-23 si ve-ti avea o surpriza mare ,haite ce caini ,10-14 dulai care circula prin buricul targului ,sunt agresivi,se bat pt teritoriu ,latraturi si schelalaituri ,te apuca groaza daca te nimeresti sa vi de la serviciu pe jos ! Va rog luati masuri sunt destui cetateni care au fost muscati de caini ! Domnule primar ,dati dispozitie la cei care se ocupa de aceasta problema sa reduca intr-un fel nr de caini ! Macar atat sa faceti pt bacauani ,la final de mandat ca altul nu mai prindeti !!! Parerea mea ! Mergeti prin targ si ascultati parerea cetatenilor !!
tommy a zis
Aceeasi situatie este si in Moinesti. O fetita de 13 ani care isi plimba bishonul prin centrul”municipiului” , la ora 17 9plina zi0 a fost atacata de un maidanez, care i-a omorat catelul si copilul a ajuns cu o muscatura la mana la spital.
criscomp a zis
ALOOO mai iubitori de javre ACU nu mai spuneti nimic EU spun OTRAVAAAA