~4 min lectură 4 comentarii

Trei investiții la Thermoenergy și CRAB, trei procese și trei proiecte sportive finanțate se află astăzi pe masa Consiliului Local Bacău

Cristian Ghinghes

Consiliul Local al municipiului Bacău se întrunește astăzi, de la ora 9:00, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, de pe o zi pe alta. Aceasta va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” și cuprinde 6 proiecte pe ordinea de zi.

Forul deliberativ municipal este chemat să decidă completarea contractului cu Thermoenergy pentru accesarea de fonduri pentru producerea de energie regenerabilă, finanțarea a trei proiecte sportive locale în 2025, mandatarea reprezentantului în AGA CRAB pentru aprobarea a două investiții verzi, precum și împuternicirea unui consilier juridic pentru apărarea în instanță a regulamentului de parcare, a hotărârii privind ajutoarele de urgență și a taxei de salubrizare contestate.

Rezumatul proiectelor de la ședința Consiliului Local

1. Completarea contractului încheiat cu Thermoenergy Group SA pentru serviciul de termoficare, prin includerea benzilor transportoare a fostului grup de cărbune cu o suprafață de 1784 mp, necesare accesării unei scheme de finanțare pentru producția de energie electrică pentru autoconsum din surse regenerabile de energie.

2. Aprobarea listei proiectelor sportive care vor fi finanțate în 2025 în baza Legii 69/2000 a educației fizice și sportului. Aceasta include trei proiecte, astfel:
– 350.000 lei către CS Aerostar pentru proiectul „Educație prin sport – investiție în noua generație de fotbaliști”;
– 185.000 lei către CS Știința pentru proiectul „Susținerea echipei de volei feminin pentru participarea în campionatul național 2025-2026”;
– 100.000 lei către Sport Club Municipal (SCM) pentru proiectul „Municipiul Bacău, motorul sportului individual de înaltă performanță”.

3. Stabilirea mandatului reprezentantului în ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) din 18 sau 19 august 2025, în sensul aprobării a două proiecte de dezvoltare a surselor regenerabile de energie destinate autoconsumului companiei la stațiile de epurare din Buhuși și Bacău, în valoare de circa 11 milioane de lei.

4. Împuternicirea unui consilier juridic al Primăriei Bacău pentru reprezentarea intereselor Consiliului Local în dosarul 2509/110/2025 în care Turist Food SRL a cerut anularea art. 24 alin. (1) din Regulamentul privind locurile de parcare publice, aprobat prin HCL 5/2025.

După ce a primit o amendă de 400 de lei, societatea a angajat un avocat și a contestat prevederea care permite sancționarea proprietarului sau deținătorului autovehiculului pentru contravenții comise la parcarea pe domeniul public, susținând că legea prevede sancționarea doar a conducătorului auto. Reclamanta invocă lipsa avizului poliției rutiere la adoptarea hotărârii și menționează o hotărâre judecătorească anterioară, similară, prin care o reglementare locală anterioară, de același tip, din HCL 295/2021, a fost anulată.

5. Împuternicirea unui consilier juridic al Primăriei Bacău pentru reprezentarea intereselor Consiliului Local în dosarul 1375/110/2025 în care Viorel Moraru a solicitat instanței, printr-o acțiune scrisă de mână, anularea HCL 153/2024 privind stabilirea situațiilor deosebite și procedura de acordare a ajutoarelor de urgență din bugetul local.

Acțiunea acestuia vine ca a urmare a notificării pe care a primit-o referitoare la demolarea locuințelor informale din str. Salcâmilor nr. 5 din cartierul Izvoare și stabilirea unor măsuri pentru persoanele aflate în risc de excluziune.

6. Împuternicirea unui consilier juridic al Primăriei Bacău pentru reprezentarea intereselor Consiliului Local în dosarul 2574/110/2025 prin care Avocatul Poporului a solicitat anularea parțială a HCL 525/2024 privind taxa de salubrizare pentru anul 2025.

Potrivit documentului depus în instanță, principala critică adusă hotărârii este că taxa se aplică uniform pe apartament, fără a ține cont de numărul de persoane care locuiesc efectiv într-o locuință și dacă serviciul este sau nu prestat.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Miky
    14 august 2025, 05:09
    0

    Da, iar bănet pentru fulăi și biruri pentru băcăuani!

    1. G
      Gogu
      14 august 2025, 06:01 răspuns pentru @Miky
      0

      E clar ca nu ai citit articolul, e mai greu cu cititul si intelesul….

  2. C
    Cetatean
    14 august 2025, 09:17
    0

    Ar trebui atacata integral HCL5/2025 cu parcarile publice pentru ca e o bataie de joc la adresa tuturor cetatenilor orasului! Pe langa faptul ca pentru abonamente sunt niste tarife extrem de mari demne de Paris, Londra sau altele similare, este inadmisibil sa fie cu plata pana la ora 20. Daca vii acasa la ora 17….17.30 si nu ai unde parca, apare imediat politia locala si te amendeaza ca nu ai platit, desi nu sunt reglementate parcarile rezidentiale si sunt insuficiente. Locurile pulice ar trebui sa devina rezidentiale dupa ora 17 nu dupa ora 20 domnule Primar! Stiti numai sa ne cocosati de taxe si biruri ! Nici in Bucuresti nu este parcarea publica asa scumpa ca in Bacau !! RUSINE !!!

  3. U
    Unu, altu'
    14 august 2025, 20:33
    0

    350.000 lei pt Aerostar, un club care niciodată nu si-a propus mai mult de liga 3
    Exista o academie care creste cateva sute de fotbaliști si care si-a propus sa faca ceva pentru sportul bacauan. Zero lei pt ei. INTERESANT!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.