AEROMODELISM: Plecați la „naționalele” de aeromodelism, zbor liber, de la Buzău cu gîndul de a cuceri patru medalii, aeromodeliștii de la Sport Club Municipal Bacău s-au întors cu cinci, dintre care trei de argint și două de bronz. Din lipsă de motoare performante, dar și din cauza unui efectiv redus, gruparea băcăuană a participat doar la două probe, planoare cu motor termic și planoare cu motor de cauciuc. La seniori, individual, Mircea Radu a devenit vicecampion național iar Petrea Zaharioaia s-a clasat al treilea, cei doi alcătuind și echipa care s-a ales cu medalie de argint. La categoria juniori, Mihai Țarălungă a terminat concursul pe locul al treilea la individual, iar echipa formată cu Marian Fînaru a urcat pe treapta a doua a podiumului. (Marius AMBROZIE)
Trei medalii de argint și două de bronz la „naționale”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.