Trei muncitori au fost striviți de vatra unui cuptor după o deflgrație la Rafo

Vestea că trei muncitori de la Rafo Onești au pierit striviți sub sute de tone de fiare desprinse prin deflagrație dintr-un cuptor al instalației de cracare catalitică CC3 i-a înmărmurit, ieri, 1 noiembrie, pe oneșteni. în jurul orei 12,00 o bubuitură i-a scos din birouri și ateliere pe salariații de la Rafo, dar și pe mulți dintre oneștenii aflați pe la casele lor. O simplă scînteie a aprins un amestec de gaze din incinta cuptorului din instalația de cracare, aflată în probe în vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă. A urmat o explozie scurtă, iar serpentinele din interiorul cuptorului, vatra acestuia și zidăria s-au prăbușit peste cei trei muncitori care se aflau, în acel moment, sub arzătoarele instalației. în cîteva fracțiuni de secundă, în locul cuptorului a mai rămas o grămadă de fiare contorsionate și moloz, sub care trupurile muncitorilor erau efectiv strivite.

Liniștea care domnește de circa cinci luni la Rafo, după oprirea aprovizionării cu țiței a instalațiilor și după efectuarea reviziei capitale, avea ieri o semnificație sumbră. La aproximativ o oră de la producerea catastrofei, la porțile rafinăriei au oprit, însă, în trombă mașinile jandarmilor, ale poliției criminale, ale Inspectoratului Teritorial de Muncă și ale Gărzii de Mediu, dar și ale ziariștilor. Un cordon gros de bodiguarzi fusese masat în poartă, cu ordin să nu intre în întreprindere decît numai cine trebuie. Criminaliștii s-au oprit, cu gențile lor, în așteptarea altei mașini care să-i ducă la locul tragediei, inspectorii de muncă au negociat, practic, cu bodiguarzii, intrarea, pînă cînd au fost recunoscuți, iar ziariștii au rămas afară. Nimic altceva nu mai arăta, apoi, că între instalații se întîmpla ceva deosebit. Nici o veste de la locul faptei, nici o mașină de la salvare, de la pompieri, din altă parte nu intra în curte. De la unul, de la altul, de la cîte un muncitor care ieșea pe poartă se mai afla cîte ceva, mai mult informații distorsionate. N-a durat mult și o dubiță de la „Descarcerare” a venit cu girofarurile aprinse, iar atunci toți am înțeles că treaba era serioasă, că trupurile victimelor nu puteau fi scoase ușor de sub atîta greutate căzută peste ele. Cineva a zărit două femei agitate, îmbrăcate în negru, trimise imediat cu o mașină printre instalații. Probabil, soții ale victimelor sau rude. Altfel, din nou liniște apăsătoare, din nou întrebări către oricine ieșea pe poarta rafinăriei. Oamenii se fereau și ei să vorbească, de teama aparatelor de fotografiat și de filmat sau a microfoanelor.

Securitatea muncii, sub semnul întrebării

Puțin după orele 15,00, la Rafo a ajuns managerul general Marin Anton, sosit de la București. A intrat direct într-o scurtă conferință de presă, înainte chiar de a ajunge în rafinărie. „Sînt și eu sub o puternică emoție – a început Marin Anton – și toate informațiile pe care le am pot suferi vreo deformație. Dar ceea ce știu este că e vorba de o mare tragedie, pentru că am pierdut trei dintre angajații noștri. Oameni tineri, cu familii, care nu știm încă exact cum de au ajuns să lucreze acolo, din moment ce în rafinărie nici o instalație nu funcționează și nu cred că era cazul să se facă vreo manevră sau vreo lucrare de pregătire pentru repornire. Oricum, nici o dispoziție scrisă, în acest sens, nu a fost dată de la staff-ul rafinăriei”. Auzisem că la cuptorul instalației de cracare s-a ordonat o operațiune de eliminare a condensului. Vremea a fost rece, în ultimele zile, iar pe țevi s-a adunat apă, extrem de periculoasă dacă rămînea acolo la repornirea instalațiilor. Marin Anton s-a întrebat dacă normele de securitate a muncii vor fi fost respectate, dar și cum de s-a ajuns la o încărcătură de gaz exploziv în incinta cuptorului. „Nu știu cum se întîmplă, dar la fiecare revizie tehnică am avut necazuri mari – a mai spus managerul Rafo. La aceeași instalație am mai avut, cu ani în urmă, o explozie, dar fără victime, iar acum doi ani, la Rafo, un accident de muncă s-a soldat și cu morți, dar nu printre salariții noștri”.

Tragedie în trei familii tinere

Curiozitatea profesională ne îndemna să cerem să vedem locul tragediei. Marin Anton promite o discuție cu echipa de procurori care anchetau, deja, cazul. După circa o oră ne revedem cu managerul societății și aflăm că apropierea de locul exploziei este imposibilă. „Ancheta este în curs – a precizat Marin Anton. Se culeg probe, se fac măsurători, sînt mulți specialiști acolo, se lucrează din greu la dislocarea materialelor căzute din cuptor. E vorba de greutăți de sute de tone și nu este ușor”. Vrem să aflăm mai multe despre victime și despre familiile acestora. Primim, „de la sursă”, primele informații. Aflăm, astfel, că Alexandru Agache, fochist, împlinea chiar ieri 44 de ani. Era căsătorit și avea un copil. Soția sa lucra și ea la Rafo, iar el avea deja o vechime de 25 de ani în muncă și de peste opt ani în rafinărie. Despre Mihai Doru, însă, aflăm că avea nu mai puțin de cinci copii. Era un om de 42 de ani, pompagiu de meserie, cu o vechime de 24 de ani, din care peste 16 ani la Rafo. Cel de al treilea, Ioan Pal, era proaspăt căsătorit, avea numai 41 de ani, dar lucra de 25 de ani și de 22 de ani numai în rafinrie. Era, și el, tot pompagiu de meserie.

în rafinărie, orice greșeală poate fi ultima

Trecuse de orele 16,00 cînd am aflat că la locul exploziei începuse, efectiv, descarcerarea. Cineva comandase niște reflectoare, pentru că operațiunile de descarcerare aveau să dureze mult în noapte. „Am blindat alimentarea cu gaze a cuptorului – ne-a informat colonelul Mihai Simionescu, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău – și am efectuat determinări ale concentrației de gaze în aer. Am încercat ridicarea vetrei cuptorului cu șase vinciuri, dar a fost nevoie să aducem și două echipaje specializate în tăierea de instalații metalice, pentru că peste grămada de fiare erau căzute și serpentinele cuptorului, de 20 de tone greutate. Cu o macara de mare tonaj am scos serpentinele pe la partea superioară a cuptorului, dar lucrul nu s-a încheiat aici”. Asupra cauzelor probabile ale accidentului, colonelul Mihai Simionescu s-a pronunțat astfel: „aprinderea accidentală a acumulărilor de gaze”. Despre modul în care o echipă de muncitori cu atîta experiență a pornit la lucru fără a se măsura cu dedectorul de gaze emanațiile s-a întrebat, de mai multe ori, și Marin Anton. „Probabil acolo au fost desfăcute blindele de la arzătoare – a opinat el -, altfel nu se explică de unde atîta gaz în cuptor. Dar, toată lumea trebuie să știe că rafinăria, oricare ar fi ea, nu-i o joacă și că într-o asemenea întreprindere pericolele sînt imense și la tot pasul. Orice greșeală făcută poate fi și ultima”.
Despre pagubele aduse societății, Marin Anton a fost mai succint. „Cred că refacerea cuptorului ne va costa 400 – 500 de mii de dolari. Dar aceasta sigur nu va influența repornirea instalațiilor, care a fost programată pentru 1 decembrie”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!