• problemele derivă din lipsa apei curente, a grupurilor sanitare neigienizate și a mobilierului vechi • șefii DSP promit să nu dea drumul acestor școli, însă așa au spus și în urmă cu un an, dar nu și-au respectat cuvîntul
Unitățile de învățămînt din județul nostru sînt departe de a asigura condiții sănătoase de studiu elevilor. Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău au continuat campania de verificare a școlilor, iar rezultatele nu sînt deloc îmbucurătoare. „În mediul rural sînt foarte multe unități de învățămînt care nu îndeplinesc standardele pentru obținerea autorizației de funcționare pe linie sanitară. Noi vom continua controalele pînă pe 10 septembrie. Acolo unde sînt nereguli dispunem un program de conformare și, după 10 septembrie, vom reveni să vedem dacă au fost înlăturate abaterile”, ne-a declarat medicul Marin Buștiuc, director adjunct la DSP Bacău.
În localitățile de la țară sînt 837 de unități de învățămînt, din care 566 nu sînt autorizate să funcționeze pentru că nu au apă curentă, toalete corespunzătoare, iar în unele locații pereții chiar sînt un pericol pentru elevi.
În orașe, situația nu este așa de sumbră. Din 272 de unități de învățămînt nu sînt autorizate 76. Inspectorii de la DSP au controlat 93 de școli din 15 comune băcăuane. Aceste unități se aflau în plin proces de igienizare. Au fost identificate și trei licee băcăuane care trebuie să găsească soluții pentru spații, deoarece elevii nu vor putea începe anul școlar în sălile de curs. „La Colegiul Tehnic Mangeron, Grupul Școlar N.V. Karpen și Grupul Școlar Letea se efectuează lucrări de renovare cu finanțare PHARE și de aceea conducerile acestor școli vor trebui să pună la dispoziția elevilor alte spații adecvate pentru susținerea orelor”, a mai spus Marin Buștiuc.
Conducerea Direcției de Sănătate Publică este decisă să nu lase să funcționeze în acest an unitățile școlare dacă nu îndeplinesc toate condițiile. „Școlile unde vom găsi probleme vor trebui să ducă la îndeplinire programul fixat de noi pentru rezolvarea problemelor de igienă sau siguranță a elevilor. Dacă nu vor face acest lucru nu vom acorda autorizația și nu vor putea să primească elevii”, a precizat directorul adjunct. Precizăm însă că, în urmă cu un an, aceiași șefi ai DSP au afirmat exact același lucru, dar școlile fără autorizații s-au deschis, la 15 septembrie, fără probleme. Practic, n-a existat nici o diferență între școlile care aveau autorizație sanitară și cele care n-au obținut acest document. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns