Polițiștii oneșteni i-au reținut în urmă cu două zile pe autorii unui furt din incinta societății Chimcomplex. Este vorba despre Iosub Sebastian, 27 de ani, Cobzaru Florin, 20 de ani, și Călin Gheorghe, 30 de ani, toți trei din orașul Onești. Nici unul dintre ei nu are ocupație, iar Cobzaru are și antecedente penale. Ei au sustras din instalația de clorură de aluminiu patru ventile de inox, în valoare de o sută de milioane de lei. Toți trei au fost reținuți pentru cercetări și vor fi judecați pentru furt calificat. (R. SĂLBATECU)
Lasă un răspuns