– acționarul majoritar este așteptat să aleagă una dintre variante în circa zece zile – mai multe elemente apărute în privința Rafo, între care o oportunitate de piață, stau în favoarea repornirii rafinăriei
Petru DONE
Acționarul majoritar și administratorii societății Rafo Onești au analizat, la sfîrșitul lunii august, la Viena, situația acesteia și perspectivele aplicării Programului de modernizare a instalațiilor, pentru reluarea fabricației. Ei au găsit trei variante care pot fi aplicate în acest caz: prima fiind implicarea acționarului majoritar în finanțarea Programului cu 20% din suma totală necesară, a doua fiind găsirea unui partener în această afacere, iar a treia scoaterea la vînzare a rafinăriei. „Sînt convins – le-a transmis salariaților directorul general al Rafo, Miroslav Dermendjiev – că una dintre aceste variante va fi aplicată în scurt timp, iar alegerea variantei care va fi agreată se va face în următoarele zece zile”.
Discuțiile din ultimele zile purtate de reprezentanții Rafo la Guvern, pentru acordarea unei garanții de stat la accesarea unui credit bancar pentru aplicarea programului de modernizare, și descoperirea unei importante oportunități de piață pentru rafinăriile din Onești și Dărmănești (ultima fiind în proprietatea celei dintîi) sînt și ele argumente în favoarea ideii că în scurt timp se va hotărî soarta Rafo.
„Am așteptat să vină 1 octombrie – ne-a declarat liderul sindicarului Rafinorul, Ion Marian – pentru a afla ce se intenționează pentru Rafo. S-a rediscutat noul program de modernizare și investiții, în cadrul acelui plan de modernizare de 330 de milioane de euro, care a mai fost subțiat, prin renunțarea la două instalații, deci valoarea creditului necesar va fi mai mică. În plus, actualul guvern și-a exprimat efectiv dorința de a sprijini în continuare Rafo prin acordarea garanției de stat. Ba, s-a discutat chiar mai mult, s-a mers pe prima variantă de garanție, pentru cei 330 de miliaone de euro, nu pentru mai puțin.
S-a refăcut documentația, s-a discutat cu instituția care va finanța tot acest proiect și a totul rămas definitiv: cînd acționarul majoritar rezolvă problema părții lui de cofinanțare, se dă drumul la proioect”.
Rămînea problema dacă este sau nu nevoie, pentru creditul bancar al rafo, de acordul Consiliului Europei vizavi de acordarea garanției de stat. „Se pare că aceasta este doar o problemă consultativă – a opinat Ion Marian. Tot guvernul României hotărăște dacă dă sau nu garanția.
Problema este că nu s-a finalizat demersul ca acționarul să vină cu suma de cofinanțare. Adevărat este că în toată perioada de la preluarea rafinăriei, acționarul a investit deja foarte mult aici, dar el a spus, însă, că dorește să ia un credit în numele lui Rafo”.
Administratorii rafinăriei au dat asigurări salariaților s-a găsit o soluție de parteneriat pentru investiția de la Rafo, dar și un potențial cumpărător pentru rafinărie. A rămas ca în această săptămînă, poate și la începutul săptămînii viitoare, să se ia o hotărîre în acest sens.
„Clar pentru mine este că domnul Dermendjiev este convis aproape total că în următoarele zile se va lua hotărîrea. În scurt timp, deci, așteptăm să se dea drumul la proiect” – a mai precizat liderul sindicatului. În plus, este îmbucurător și încurajator că la Rafo au venit, pentru analizele cerute de noile variante de aplicare a proiectului de modernizare, tot felul de experți care au rămas surprinși de cît de bine arată rafinăria. Mulți cred că acolo e o ruină, dar instalațiile sînt bine puse la punct, utilajele bine conservate. În plus, acolo s-a tot investit, poate la circa 60 de milioane de euro pînă acum. Oricînd rafinăria poate fi repornită”.
Oportunitatea de piață pentru cele două rafinării din județ a apărut după ce s-a analizat necesarul de bitum al României.
Acum se face un studiu, inclusiv pe rafinăria Dărmănești, pentru repornirea instalațiilor de acolo în acest scop și fabricarea de bitum. Studiul este aproape la final.
Ion Marian a mai opinat că inclusiv măsura ca salariații să fie liberi patru zile pe săptămînă, aplicată în ultimele luni, a fost în favoarea repornirii instalațiilor, luată pentru a ușura efortul financiar al acționarului, iar salariații să nu fie disponibilizați. „Nu pleacă nimeni din Rafo, iar salariile rămîn neatinse – a dat asigurări liderul sindicatului. Oamenii sînt oarecum îngrijorați, dar și ei înțeleg că nu există altă alternativă. Peste puțijn timp vom renegocia noul Contract Colectiv de Muncă, iar în condiții bune vom atrage alte avantaje pentru salariați.
În cocluzie, domnul Dermendjiev ne-a transmis că este convins că va fi aplicată în scurt timp una dintre cele trei variante pentru Rafo, să ieșim din această nebuloasă în care ne zbatem de atîta vreme”.
Lasă un răspuns