În ultimele trei decenii s-au închis pentru traficul de pasageri mai bine de 40 de linii secundare de cale ferată ce au în total peste 1.700 km, notează hotnews.ro. În unele locuri oamenii s-au trezit de pe o zi pe alta că nu mai au tren și s-au orientat către mașini și microbuze, în alte cazuri declinul a fost lent, vitezele au scăzut fiindcă infrastructura s-a degradat și vitezele medii au ajuns și la sub 25 km/h.
În articolul puteți citi pe larg despre locurile pe unde trenurile nu mai trec și despre cum s-a ajuns aici.
Din județul Bacău, este menționată Linia 508, Comănești – Moinești, cu o lungime de 8 km. „Trenurile au circulat până la finalul anilor 90. Erau trei perechi de trenuri pe zi. Amănunt interesant: gara din Moinești a fost construită de celebrul arhitect Elie Radu, la 1884. Lui i se datorează proiectarea și construirea a 60 de clădiri de gări”, precizează hotnews.ro.
În prezent, Gara Moinești este folosită ca autogară.
Realizată în 1892, pe vremea când oraşul era moşie a familiei Ghika, Gara Comăneşti a fost ridicată de inginerul Elie Radu, inspirat după modelul de la Curtea de Argeş şi din Lausanne, Elveţia. În 2019, CFR a anunțat că vrea să o modernizeze.
Anonim a zis
Gara Lausanne, nu seamănă deloc cu gara Comănești și cu cea din Curtea de Argeș! Poate au același arhitect, dar chiar nu seamănă! Este o afirmație falsă ca cele două gări din România au ca sursă dara Lausanne!
Anonim a zis
https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.sbb.ch%2Fen%2Fstation-services%2Fat-the-station%2Frailway-stations%2Flausanne-station.html&psig=AOvVaw3nP3rg4s0Ad09jPX90FH4I&ust=1612704667152000&source=images&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCIjruJ6w1e4CFQAAAAAdAAAAABAD
Elena a zis
In imagine este gara din Comanesti.
PHB a zis
La fel de frumoasa este si gara din Ghimes, care din pacate a devenit si ea o ruina. Construita de arhitectu Ferenc Pfaff era la un moment dat una din cele mai mari gari din Romania.
Andreea a zis
Nu cunosc gara Lausanne, pentru ca nu am văzut poze. Dar, gara Argeș, cel puțin poze mai vechi sunt practic identice, tata de bine seamănă. Că au modernizat gara Argeș și au schimbat-o, la fel și gara Comănești, normal ca nu mai seamănă între ele…. Mai informați-vă in loc sa aruncați cu acuze….. Eu personal am ținut în mână o vedere (cum se purtau o dată), cu gara Argeș, și am rămas blocată, credeam ca e gara Comănești, apoi mi-a explicat ca e gara Argeș. Mama a fost acolo și știu ce spun…