CFR a anunțat că va moderniza 47 de gări, într-o primă etapă urmând a fi făcute studii de fezablitate pentru 24 dintre ele, printre care și Gara Comănești. Printre lucrările preconizate se numără repararea clădirilor, înălțarea peroanelor și modernizarea echipamentelor de telecomunicații.
„CFR” SA a demarat proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin lansarea licitaţiilor în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 staţii de cale ferată, aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi.
Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi au lansat procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru următoarele 24 staţii de cale ferată: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti.
Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 24 staţii CF este de 9.711.250 RON fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.
Realizată în 1892, pe vremea când oraşul era moşie a familiei Ghika, Gara Comăneşti a fost ridicată de inginerul Elie Radu, inspirat după modelul de la Curtea de Argeş şi din Lausanne, Elveţia.
GS a zis
Si pe cea din Bc au renovat o dar nu ai nici macar o toaleta de doamne ajută, pasajul subteran miroase a pipi si caca, lipsesc becuri, peroanele arata ca dupa razboi etc