Trezirea la realitate

Cu toţii ştim, după ce intrăm la liceu, poate chiar mai devreme, poate mai târziu, ce vrem să devenim şi la ce facultate să ne înscriem. Nu ne gândim niciodată la câte locuri de muncă sunt disponibile în domeniul respectiv, ce posibilităţi de a lua licenţa avem, sau chiar dacă vom ajunge cu adevărat ce ne dorim.
Am văzut de curând un reportaj pe această temă. Cum ajung absolvenţi de facultăţi cu nume lungi şi pompoase să lucreze într-un supermarket ca vânzători (în cel mai bun caz, alţii neavând nicio slujbă) în vreme ce alţi absolvenţi de şcoli în domeniul de strungărie, zidire sau altele de acest gen îşi găsesc slujbe cu mult mai uşor.
Când ne alegem facultatea, rareori ne gândim la miile de absolvenţi ale aceleaşi facultăţi care ies mândri cu o diplomă în mână şi care vor afla curând că nu are nicio valoare, că nu se pot angaja nicăieri, că practic au muncit degeaba.
Piaţa muncii din România nu mai poate să “absoarbă” atâţia absolventi cu diploma, nu mai poate face fata acelor facultati care scot mai usor copii decât originale.
Si totusi cum sa ne descurcam în aceste situatii? Cum sa ne asiguram ca nu vom ajunge ca ceilalti care frecventeaza zilnic Biroul de Recrutare a Fortei de Munca, in cautarea unui job cu care sa ne întretinem pe noi, mai înainte de toate?
Încă nu se ştie. Cert este că trebuie să munceşti poate de zeci de ori mai mult decât doar ca să ai bursă în facultate. Poate cheia este să fii cel mai bun dintre cei buni, să fii acel “cineva” care este căutat de angajatorii care doresc o forţă proaspătă în întreprinderile lor. Să fii deschis la fiecare oportunitate, să analizezi şi să profiţi de toate lucrurile care te pot face să te distingi într-un mod pozitiv de toţi ceilalţi. (Amalia FRIGURA – CN Gheorghe Vranceanu)