■ Florin Prunea va fi marele absent al întîlnirii din Ștefan cel Mare
Elevii lui Țiți Dumitriu au comis-o sîmbătă pentru a doua oară în tot atîtea etape disputate. S-au scurs două etape din noul campionat și Dumitriu nu a reușit să cunoască gustul victoriei cu noua sa echipă. Firește, mai are timp, deși gurile rele spun că nu-l prinde pardesiul la Bacău. Revenind însă la meciul cu Universitatea Craiova, fotbaliștii băcăuani au făcut tot posibilul pentru a înclina balanța în favoarea lor însă, efectiv, nu s-a putut. Nu pentru că un Burloiu s-ar fi împotrivit, așa cum Sechelariu și Chivorchian au spus după meci, ci pentru că, pur și simplu, Craiova a fost cu mult peste echipa noastră. Că la rîndul său Burloiu a comis-o pe alocuri este altceva. De la arbitrajul de sîmbătă, de la Bacău, și pînă la a-i pune în cîrcă eșecul centralului este cale lungă. Trebuie privit mai întîi jocul echipei „galben-albastre”, sau, mai nou, „alb-negre”. Un joc în care se vede dorința, însă reușitele se lasă așteptate. Compartimentul defensiv e șubred, cel median, fluctuant, iar în față, Ciocoiu și Cursaru par a fi umbra jucătorilor din campionatul trecut. Țiți Dumitriu va analiza în această săptămînă ce s-a greșit cu Craiova și va încerca să meargă la București, unde va întîlni pe Dinamo, pentru a recupera punctele pierdute. Cu Craiova probabil că orice echipă ar fi pierdut, la acea oră. A jucat exact, a așteptat momentul și a lovit scurt și decisiv. Soarta partidei s-a jucat atunci cînd Prunea a fost eliminat? Indiferent ce s-a spus despre acea ieșire, portarul băcăuan nu poate fi acuzat. Într-o asemenea situație s-a aflat în sezonul trecut Răzvan Lucescu, și tot într-un meci cu Universitatea Craiova. Atunci, Lucescu a blocat cu mîna un balon în afara careului, văzînd cartonașul roșu. Scorul era 2-0 pentru Craiova. După meci, Răzvan a spus că nu regretă nici măcar o secundă hențul: „dacă s-ar repeta, tot la fel aș proceda.” Cazul Prunea este parcă tras la indigo. Țiți Dumitriu a spus că era normal ca Prunea să nu iasă din careu și ar fi preferat să fie 0-1 în acel minut. Țiți vorbește după ce Craiova a învins. Nu știm dacă la 0-1 nu s-ar fi întîmplat la fel. Bacăul oricum trebuia să atace, pentru a egala, cel puțin. Nu e mai puțin adevărat că și varianta lui Dumitriu este una cît se poate de reală. După un astfel de meci, comentariile ar fi fost oricum imposibil de oprit. Nimeni nu poate renunța, în asemenea situație, la subiectivism. Important este ca fotbaliștii băcăuani să uite de acel meci și să se gîndească la următoarele. Dacă nu pentru spectatori, atunci măcar pentru ei, că doar din victrorii își ridică banii. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns