Se numește Viorel Gal și este din Bacău. Adeseori ajunge la Onești, pe străzile din centrul orașului. Are 44 de ani și mărturisește, fără o clipă de remușcare, clipele grele prin care a trecut, ce i-au schimbat drumul vieții. Pînă în 1995 a fost un muncitor obișnuit la „Metalurgica” Bacău. Un accident stupid, electrocutare, l-a lăsat fără mîna dreaptă de la cot și cu găuri în picior. După un an de zile de la accident a putut din nou să meargă.
A învățat la Școala Populară de Artă Bacău, secția muzică, după cum mărturisește „nu cît să știe, ci cît să o poată stăpîni bine”.
A studiat zeci de solfegii urmărindu-le linia melodică. În 2001 a absolvit Școala Populară de Artă, clasa de muzică. Are o orgă obișnuită, pe care o sprijină pe picior. O cutie de tablă, în care trecătorii aruncă un ban, este prinsă cu un șurub de orgă. Tristețea acestui om a atins însă, zilele acestea, încă un vîrf. I s-a defectat orga: „cum să stea în calea trecătorilor fără a putea cînta?”. Mulți oneșteni îl cunosc și se bucură de sosirea lui, privirile lor nu pot să-l facă decît mai puternic, în coșmarul ce-l trăiește ca un învingător acest om.
Dintr-o geantă scoate și răsfoiește într-un dosar actele de la spital cu accidentul, diploma de la Școala Populară de Artă. Cîteva cuvinte îi provoacă repulsie: „ajutorul autorităților de stat”. (Ion MORARU)
Lasă un răspuns