Marți 5 noiembrie, la orele 19.00, la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”, cunoscutul cîntăreț Tudor Gheorghe va reveni după o absență de cinci ani cu un spectacol extraordinar „Pe un franc poet”. În acest fel, după premiera „Ianke, Take și Cadîr”, care a avut loc acum jumătate de an pe scena aceleiași instituții de cultură, băcăuanii vor avea bucuria de a fi părtași unui nou eveniment muzical și cultural, deopotrivă. „După ani buni de absență a marelui artist, el revine la noi cu un spectacol integral Tudor Gheorghe, care va dura o oră și jumătate” ne-a declarat Alexandru Ivanovici, administratorul Casei de Cultură. Totodată, el a menționat că, indiferent de numărul de spectatori prezenți în sală, Tudor Gheorghe își va susține concertul în orașul lui Bacovia. „Prețul unui bilet este de 150.000 de lei și poate fi procurat de la intrarea în Casa de Cultură, zilnic între orele 10.00 – 17.00”, a mai precizat Alexandru Ivanovici. (C. Gh.)
Lasă un răspuns