• toată producția trebuie contorizată • fluxul de producție va fi sigilat de supraveghetorii fiscali • pentru alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate, asociațiile patronale vor stabili prețuri minime ce vor fi publicate în Monitorul Oficial • pentru încălcarea legii este prevăzută închisoare de la 6 luni la 5 ani
Legea 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției și circulației unor produse supuse accizelor a intrat deja în vigoare și își propune să pună stavilă evaziunii din domeniu. De asemenea, se intenționează un mai bun control al calității acestor produse, pentru eliminarea de pe piață a contrafacerilor.
Fiecare mișcare se raportează la Finanțe
Sistemul de supraveghere a producției de alcool și de distilate
se aplică agenților economici producători de alcool (rafinat, brut, tehnic) și producătorilor de distilate de origine agricolă (din cereale, vin și fructe). În perioada 1-31 decembrie a fiecărui an, producătorii de alcool și distilate vor depune la direcțiile generale ale finanțelor publice declarația privind capacitățile de producție ale instalațiilor deținute, precum și nivelul producției de alcool și de distilate estimat pentru anul următor. Actul normativ mai prevede că activitatea de producere a alcoolului se poate derula numai la sediul social sau la sediul filialelor. Pentru înregistrarea corectă a producției de alcool și distilate, producătorii sînt obligați să se doteze cu contoare și mijloace pentru determinarea cantităților și a concentrației alcoolice;
În plus, trebuie obținut certificat de calibrare pentru toate rezervoarele și recipientele din dotare, iar producătorii sînt obligați
să prezinte sigilii ale supraveghetorilor fiscali pe întreg fluxul de producție și distilare. Materiile prime pot fi achiziționate de la persoane fizice numai pe bază de borderouri și recepții vizate de supraveghetorii fiscali. O altă obligație este prezența supraveghetorilor fiscali pentru fiecare agent economic și filiale pe tot parcursul desfășurării procesului de producție, în trei schimburi și în zilele de sărbători legale, care să asigure certificarea realității tuturor operațiunilor prin vizarea documentelor de la intrarea materiei prime pîna la livrarea alcoolului și a distilatelor.
Regim strict de supraveghere
Supravegherea se asigură pe relația furnizor-beneficiar, astfel:
– toate cisternele și recipientele de transport vor purta sigiliul supraveghetorului fiscal și vor fi însoțite de documente gestionate și completate de către acesta;
– datele din documentele de supraveghere fiscală se trec în Registrul supraveghetorului fiscal si se comunică zilnic la DGFP;
– la sosire, desigilarea se va efectua de către un supraveghetor fiscal care va asigura și verificarea documentelor de transport;
– livrarea alcoolului și distilatelor în vrac se va face numai agenților economici posesori de licență de fabricație și/sau de marcare;
Țuica, rachiurile naturale și vinurile pot fi fabricate numai prin distilerii, cazane industriale și individuale autorizate. Legea 521/2002 mai prevede următoarele constrîngeri:
– în perioada 1-31 decembrie a fiecărui an, agenții economici – persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate vor depune la direcțiile generale ale finanțelor publice declarația privind capacitățile de producție ale instalatiilor deținute, precum și nivelul producției estimat pentru anul următor.
Reguli comune de supraveghere a producției și importului
Lunar, pînă la data de 15 pentru luna precedentă, producătorii și importatorii de alcool și distilate vor depune la organele fiscale o situație privind modul de valorificare prin vînzare sau prelucrare, însoțită de listele de inventar pentru stocurile de materii prime și produse finite de la finele lunii. Tot lunar, DGFP va depune la MFP situația centralizatoare privind valorificarea alcoolului la nivelul județului. Pentru alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate – asociațiile patronale vor stabili prețuri minime ce vor fi publicate în Monitorul Oficial. Agenții economici sînt obligați să afișeze lista cuprinzînd prețurile minime în vigoare, în locuri vizibile.
Sancțiuni
Pentru a-și atinge scopul, Legea 521/2002 are prevăzute și sancțiuni, dintre cele mai drastice:
– închisoare de la 6 luni la 5 ani pentru infracțiuni săvîrșite de administratorul care angajează agentul economic în producerea, importul de alcool și distilate sau fabicarea de băuturi alcoolice fără autorizație; neasigurarea dotării cu mijloace legale de măsurare a producției de alcool și distilate; cesionarea sau înstrăinarea acțiunilor, părților sociale sau de active fixe fără înștiințarea organului emitent; achiziționarea de alcool etilic rafinat și distilate de la agenți economici neautorizați;
– sancțiuni contravenționale de la 50 milioane la 10 miliarde lei, pentru 27 de fapte reprezentînd nerespectarea prevederilor legale ale regimului de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor.
Reguli, e adevărat, nu atît de restrictive, erau și pînă acum, dar aplicarea lor a fost defectuoasă și greoaie, mafia alcoolului reușind să creeze impresia unei „țări a nimănui”. Cu noul instrument la îndemînă, nu rămîne decît să-și arate „mușchii” instituțiile statului, mai ales Fiscul și Garda Financiară. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns