Comisarii Gărzii Financiare Bacău au depus o sesizare penală pe numele lui Neculai Miron și a Lilianei Corban, ambii din Comănești, bănuiți că au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproape 12 miliarde de lei. Liliana Corban a înființat firma Proficorb SRL, „specializată” pe comercializarea de produse petroliere. În luna iunie 2002, ea a concesionat acțiunile firmei lui Neculai Miron, care a continuat afacerile cu aceeași îndemînare. Comisarii Gărzii au descoperit că, pe parcursul anului 2002, indiferent de cine a administrat firma, societatea nu a înregistrat în contabilitate nici un document și, prin urmare, nu a achitat la stat nici un ban, reprezentînd taxe sau impozite.
În urma unor controlae la alte firme, comisarii au stabilit că, în perioada martie – decembrie 2002, de la Proficorb s-au emis 37 de facturi fiscale, în valoare de 30 de miliarde de lei, reprezentînd vînzarea de produse petroliere. Facturierele au fost ridicate de la finanțe de Liliana Corban, iar benefiociarii au fost două societăți tot din Comănești, Benzitof SRL și General Trans, aflate acum în atenția controlorilor fiscali. Prejudiciul adus statului de cei doi administratori de la Proficorb Comănești, prin neplata taxelor și impozitelor, se ridică la 11,8 miliarde de lei, reprezentînd impozit pe profit – 6,3 miliarde de lei, TVA – 4,8 miliarde de lei, penalități de întîrziere – 700 de milioane de lei. Cei doi administratori nu sînt de găsit de poliție și procurori. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns