Eduard ADAM
Am descoperit ieri, împreună cu ai mei colegi, pentru a cîta oară, cît de departe merge tupeul românului. Hoții cu față de oameni de afaceri s-au săturat să mai fure un covrig, o măslină sau altele de calibru mai mic. Fură acum schele întregi, sonde și tot ce e mare și aduce bani buni de la fier vechi. Oare aceeași soartă să fi avut și cele 340 de tone de șine de cale ferată, dacă hoții reușeau să le fure din Halta Bîlca, din Coțofănești?! Sînt convins că mulți știu deja despre subiect din „Ziarul de Bacău”. Am citit și eu, și parcă să nu-mi vină a crede: să furi sute de tone de cale ferată. Și nu de oriunde, ci din rezerva Ministerului Apărării Naționale, dintr-un depozit în care șinele stăteau de două decenii. Totuși, hoților nu li s-a părut o încercare prea mare, așa că s-au dus la depozitul cu pricina, au mai tocmit și zeci de localnici să îi ajute la încărcat și s-au pus pe treabă. Norocul polițiștilor care au depistat infracțiunea a fost că documentele false pe care le-au folosit hoții erau atît de grosolan trucate, încît s-a văzut de la o poștă. Și, la fel de mult a contat și vigilența polițistului, care știa regimul mărfii din depozit și, peste toate, cunoștea că aceasta nu trebuie luată de-acolo cu nici un chip. Altfel, cine știe pe la ce topitorie erau acum bunurile aflate în rezerva MApN.
Sînt aproape convins că cei care încă mai încearcă astfel de hoții se bazează pe faptul că se poate. Și au și motive întemeiate, fiindcă, pînă acum, în România s-a putut orice. S-au dat tunuri uriașe cu petrol, cu lemn, cu orice. Hoții stau bine merci, nu-i întreabă nimeni de sănătate. Asta, desigur, dacă mai sînt în țară. Iar cei care au înfundat pușcăria au fost peștii mici, nu marii rechini. Totul, doar pentru că cineva trebuia sacrificat. Și nu doar acestea au fost marile infracțiuni din România ultimului deceniu. S-au devalizat bănci, s-au falimentat fonduri de investiții, milioane de români au rămas cu banii luați și cu ochii în soare. Ei, și, a pățit cineva ceva? Nici vorbă. Doar cei mulți și fraieri au plîns pînă le-au ieșit ochii din cap pentru naivitatea de a-și fi încredințat puțina brumă de bani pe mîinile unor escroci. Șarlatanii, însă, sînt liberi. Ori prin țară, ori aiurea prin lume, stau la plajă, cu blonde și cocktail-urile lîngă ei și așteaptă vîntul făcut de frunzele de palmieri. Deci, așa cum spuneam, hoții de azi încă mai încearcă fiindcă știu că e loc. Că justiția e la pămînt, că sentințele date de unii magistrați pot fi „unse”, în ciuda faptelor și-a evidențelor. Să nu uităm de cazul Hayssam, care este cea mai bună dovadă că în România este posibil orice.
Și, deși știi cam cum merg lucrurile în țara asta, parcă tot nu poți să nu să te întrebi pînă unde merge tupeul unora? După astfel de cazuri, faptul că te-ai trezit cu apartamentul vîndut de un necunoscut de pe stradă ajunge să ți se pară mizilic. Tot la fel și cînd vreun șofer te face terci pe trecerea de pietoni, și tot tu ești scos vinovat. Și cu siguranță despre astfel de lucruri vom mai auzi pînă cînd instituțiile statului n-or să înceapă să-și facă datoria. Iar oamenii de-acolo, puși de noi și plătiți tot din buzunarele noastre, nu vor învăța că cele care trebuie să dicteze sînt legea și interesul cetățenilor, și nu sforăriile trase de anumite grupuri de mafioți. Care, grație banilor și legăturilor cu anumite cercuri înalte, au fost, în ciuda Constituției, mai presus de lege. instituțiile statului n-or să înceapă să-și facă datoria. Iar oamenii de-acolo, puși de noi și plătiți t
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.