~3 min lectură 0 comentarii

Turismul cultural-ecumenic este revitalizat cu bani europeni în Regiunea Nord-Est

Redacția Ziarul de Bacău

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est a organizat Conferința finală în Proiectul internațional RECULTIVATUR, în care are calitatea de partener. Acest proiect, finanțat în Programul de Cooperare Transnațională Sud-Est Europa, a reunit 14 parteneri din șapte țări și urmărește valorificarea patrimoniului cultural-religios prezent pe teritoriul Europei de Sud-Est, pentru a promova dezvoltarea unui turism sustenabil.

Even.recultivatur

Conferința a avut tema „Turismul cultural-religios în contextul dezvoltării durabile. Actualitate și perspective”, și a beneficiat de participanți din diferite medii și țări. Au vorbit participanților Constantin Apostol, directorul general al ADR Nord-Est, preotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, regizorul Alexandru Condurache, de la Rofilco Film Studio Iași, Gabriella Tiberi, consilier la municipalitatea Lancioano (Abruzzo – Italia) și consilierul în Autoritatea de Management a Programului Operațional regional (POR), Carmen Necșescu. Au fost, astfel, prezentate Elementele reprezentative din patrimoniul cultural și religios al Regiunii Nord-Est și filmul de promovare turistică „România de Nord-Est îți îmbogățește sufletul”, regizat de Alexandru Condurache, dar și un exemplu de itinerariu turistic pe teme ecumenice, explicat de Gabriella Tiberi (tema acestuia a fost „Itinerariul Sf. Apostol Toma”). Reprezentanta Autorității de Management a POR a vorbit despre Priorități și perspective pentru dezvoltarea turismului sustenabil în perioada 2014 – 20120.

Conferința a fost urmată de trei zile de itinerarii turistice organizate în spiritul celor susținute prin proiectul Recultivatur, în muncipiul Iași și în județele Suceava și Neamț.

La conferință și la programul de info-tour au fost prezenți și agenți de turism și jurnaliști din județul Bacău. Practic, evenimentul a adus laolaltă peste 70 de participanți, parteneri internaționali ai proiectului, agenții de turism, agenți economici din țară și din străinătate, în scopul de a facilita cooperarea între aceștia și de a evalua perspectivele de îmbunătățire ale pieței de incoming pentru turismul cultural religios din Nord-Est-ul României. Conferința a fost completată și de o sesiune B2B, care a oferit posibilitatea companiilor străine care promovează obiective și servicii turistice, agențiilor de turism și touroperatorilor să stabilească contacte și să evalueze perspectivele de cooperare cu companii similare din Regiunea Nord-Est, dar și de un Educational & Press tour, cum spuneam, dedicat turoperatorilor și presei specializate, oferindu-le acestora posibilitatea de a experimenta itinerariul de turism cultural-religios „Mănăstiri și cetăți medievale”, produs promovat de ADR Nord-Est în proiectul Recultivatur.

„Turismul – a spus Constantin Apostol – s-a aflat dintotdeauna printre prioritățile noastre strategice. Atât în perioada de preaderare, cât și prin Programul Operațional Regional, s-au realizat ample investiții finanțate din fonduri europene pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu și a serviciilor conexe. Și pentru perioada 2014 – 2020 perspectivele sunt încurajatoare. Viitorul Program Operațional Regional va pune la dispoziția celor intersați o alocare națională de aproximativ 316 milioane de euro pentru dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Dar, pentru a spori rezultatele economice obținute din turism în această regiune, trebuie să ne propunem, la nivel strategic, acele proiecte care completează zestrea regională a obiectivelor de patrimoniu de interes național și care pot fi incluse imediat în itinerarii turistice”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.