~4 min lectură 0 comentarii

TVR 1 vă dă întâlnire cu mari actriţe: Penélope Cruz, Helen Hunt şi Scarlett Johansson

Redacția Ziarul de Bacău

În ultima zi de ianuarie, anunţând luna îndrăgostiţilor, la TVR 1 sunt programate două fime în care dragostea este subiectul principal. De la ora 21.10, telespectatorii pot urmări una dintre cele mai reuşite colaborări ale regizorului Pedro Almodovar cu actriţa sa favorită, Penélope Cruz, în filmul nominalizat pentru Globul de Aur 2010 pentru cea mai bună producţie străină a anului – Îmbrăţişări frânte, iar de la 23.20, Helen Hunt şi Scarlett Johansson joacă în filmul romance, adaptare după piesa de teatru „Lady Windermere’s Fan”, de Oscar Wilde – O femeie pe cinste.

Marţi, 31 ianuarie, ora 21.10
Film: Îmbrăţisări frânte(BROKEN EMBRACES/LOS ABRAZOS ROTOS-SPANIA, 2009) 
Cu: Penélope Cruz, Lluís Homar, Blanca Portillo
Regia: Pedro Almodovar
Premiul Goya 2010 pentru coloană sonoră
O nominalizare la Premiul Globul de Aur 2010 pentru cel mai bun film străin al anului
Dramă. Un bărbat scrie, trăieşte şi iubeşte în întuneric. Victimă a unui accident de maşină în urmă cu 14 ani, el şi-a pierdut vederea, dar şi pe femeia vieţii lui, Lena. Atunci avea două nume. Unul dintre ele, Harry Caine, era un pseudonim pe care-l folosea numai pentru a-şi semna scrierile. Celălalt, Mateo Blanco, adevăratul lui nume, era cel pe care-l folosea când îşi regiza filmele. După accident, Mateo devine Harry Caine. Dacă nu mai poate regiza filme, preferă să trăiască cu gândul că femeia iubită, Lena, a murit alături de Mateo Blanco, în accidentul de maşină.
În prezent, Harry trăieşte numai datorită scenariilor pe care le scrie cu ajutorul credincioasei sale asistente, Judit Garcia, care, alături de fiul ei Diego, îi este secretară, dactilografă şi ghid. De când a decis să trăiască numai pentru a spune poveşti, Harry este un bărbat orb foarte activ şi atractiv, care şi-a dezvoltat restul simţurilor pentru a se bucura de viaţă, dar numai cu condiţia completei uitări a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 14 ani. Într-o noapte, însă, Diego are un accident, iar Harry decide să-i spună ce s-a întâmplat cu ani în urmă.
Puterea hipnotică a ficţiunii este, în cazul lui Harry, o dureroasă autobiografie, căci povestea este emoţionantă, teribilă… Este o poveste despre dragostea nebună, dominată de fatalitate, gelozie şi trădare. O poveste a cărei unică reprezentare fizică este o fotografie a doi iubiţi îmbrăţişaţi, Mateo şi Lena. O fotografie pe care cineva a rupt-o într-o mie de bucăţi…

Marţi, 31 ianuarie, ora 23.20
Telecinemateca: O femeie pe cinste (A GOOD WOMAN- SPANIA, ITALIA, MAREA BRITANIE, LUXEMBURG, SUA, 2004)                                
Cu: Helen Hunt, Scarlett Johansson, Milena Vukotic, Tom Wilkinson.
Regia: Mike Barker
           Romance, adaptare după piesa de teatru „Lady Windermere’s Fan”, de Oscar Wilde. Anii ’30, Italia. Rămasă fără niciun ban după o relaţie nereuşită, seducătoarea Mrs. Erlynne, bârfită de mulţi ca fiind o femeie cu reputaţie îndoielnică, pleacă din New–York  şi ajunge pe coasta Amalfi, unde speră să-şi găsească un nou „protector” printre aristocraţii veniţi aici în vacanţă. Bârfele otrăvite stârnite de sosirea ei nu sunt suficiente pentru a-l împiedica pe jovialul şi generosul Lord Augustus să se îndrăgostească de Mrs. Erlynne. Dar ea vrea să-l seducă pe căsătoritul Robert Windermere, un tânăr american bogat. La rândul său, Meg, fildela soţie a lui Windermere, flirtează cu Lordul Darlington, un playboy notoriu. În „jocul dragostei şi-al întâmplării”, perechile se fac şi se desfac, ca într-un vodevil, pus la cale de „nemilosul” Cupidon.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.