~2 min lectură 0 comentarii

UGIR-1903: declinul economic al României va fi mai mare de 1,9 la sută, în 2011

Redacția Ziarul de Bacău

Uniunea Generală a Industriaşilor din România-1903 susţine că declinul economiei în anul 2010 va fi mai accentuat decât estimarea de 1,9 la sută, cum estima Fondul Monetar Internaţional, a declarat Ioan Cezar Corâci, preşedinte UGIR-1903, în cadrul unei conferinţe de presă.

Previziunile experţilor independenţi şi ale marilor bănci prognozează o scădere a PIB de 3 la sută în acest an şi o reducere de 1,8 la sută în anul următor, valori mult apropiate de realitatea economică din România.

UGIR-1903 consideră necesară reanalizarea parametrilor economici ai construcţiei bugetare pentru anul 2011 în care ţinta de deficit bugetar de 4,4 la sută prevăzută prin acordul semnat cu Fondul Monetar Internaţional nu poate fi atinsă decât pe seama reducerii investiţiilor, a creşterii arieratelor sau a majorării taxării firmelor şi a cetăţenilor.

Angajatorii din UGIR-1903 apreciază că pentru anul 2011 este posibilă totuşi o relaxare a ţintei de deficit bugetar care să permită direcţionarea unor fonduri exclusiv către reducerea arieratelor în economie şi în investiţii, dar nu spre consum.

UGIR-1903 solicită reluarea de urgenţă a dialogului social cu patronatele şi sindicatele pentru stabilirea şi direcţionarea corectă si responsabilă a fondurilor necesare reluării creşterii economiei. Patronatele solicită ca aceste acorduri convenite cu partenerii sociali să fie incluse în propunerea de acord de orice tip ce se va încheia cu FMI, CE, şi BM.

Dacă Guvernul nu va prezenta proiecţia bugetară pentru anul 2011 în comisile de dialog social pe fiecare minister în parte şi Consiliul Econiomic Social, atunci UGIR-1903 va contesta legea bugetului la Curtea Constituţională. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.