Nu știm ce păcate grele ori ce blesteme l-or fi atins pe boierul Scarlat Krupenski, ctitorul bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bacău, că starea pietrei lui de mormînt este una jalnică.
După cum este tradiția, orice ctitor de lăcaș de rugăciune își dorește să fie înmormîntat în incinta sau în preajma acestuia. Așa s-a întîmplat în urmă cu vreo 150 de ani și cu boierul Krupenski. A fost îngropat lîngă ctitoria sa, dar vicisitudinile istoriei și mizeriile umane au făcut ca, din motive rămase necunoscute, locul de veci să rămînă o taină, căci nimeni nu mai are habar pe unde s-ar afla. Astăzi, piatra funerară stă aruncată undeva prin spatele bisericii, înăbușită de buruieni și de ierburi, încît abia se mai poate citi pe ea cui a aparținut. Chiar și caracterele chirilice, inscripționate în piatră, ce amintesc de cel ce a dăruit tîrgului o biserică, s-au șters. Nu poți să crezi decît că în spatele acestei stări de fapt se ascunde un blestem. Dacă nu al boierului sau familiei acestuia, atunci al ingratei societăți în care trăim și care se dorește a fi creștină, fără a fi însă interesată de soarta acestor vestigii istorice.
Privită de după gardul de fier împrejumuitor, biserica „Sfinții Împărați” are acum o cu totul altă înfățișare. Din donații, sponsorizări și alte ajutoare, preoții de acolo au refăcut-o, aducînd-o într-o stare bună. O imagine nouă a unei lăcaș de rugăciune bătrîn de-un veac, ce stă mărturie a evlaviei unui mare boier moldovean și a urmașilor acestuia. Deși „Sfinții Împărați” au o haină nouă, curată și îngrijită, piatra de mormînt meditează singuratică la disprețul celor vii față de înaintași. Moral și creștinește, la loc de cinste în această lume stă cultul și pomenirea morților și a ctitorilor. Iar răspunsul ține nu doar de preotul paroh de la „Sfinții Împărați”, cît și de istoricii băcăuani. (C.G.)
Lasă un răspuns