Au apărut primele cazuri de infectare cu noul virus la cele două servicii subordonate Prefecturii Bacău, cel de Permise și cel de Înmatriculări. La acest moment sunt în derulare anchetele epidemiologice , dar cel puțin trei angajați de la aceste servicii sunt confirmați.
„Urmează ca anchetele epidemiologice să stabilească măsurile de izolare sau nu pentru ceilalți angajați, dar la acest moment vă pot informa că am decis suspendarea activității la Serviciul Permise începând din 28 august până pe 1 septembrie, iar la Înmatriculări, propunerea este până pe 4 septembrie. Candidații programați pentru susținerea examenului pentru obținerea permisului vor fi reprogramați din oficiu, programul fiind anunțat ulterior. Ne străduim să luăm toate măsurile pentru ca disconfortul cauzat celor care se adresează acestor servicii să fie cât mai mic”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului Bacău.
CIRLIG CELIN a zis
Și cei programati online
pentru C. I. în data de 2.09.2020, se pot prezenta la ora stabilită??
Adam Francisc a zis
Cei cu programare online pentru preschimbare permis mai e valabila data si ora ?