~2 min lectură • 3 comentarii

ULTIMA ORĂ! Chimcomplex Borzești vrea să cumpere Rompetrol, fosta rivală a Rafo Onești

Redacția Ziarul de Bacău

Chimcomplex Borzești, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, vrea să cumpere Rompetrol (KMG International), în contextul în care compania pregătește o serie de proiecte cu hidrogen, arată un anunț publicat la Bursa de Valori București. În anii 2000, Rompetrol, deținută de afaceristul Dinu Patriciu, a fost rivala Rafo Onești, cumpărată de Corneliu Iacobov, la obținerea subvențiilor și „iertărilor” de datorii acordate de stat.

Ștefan Vuza, omul de afaceri care deține Chimcomplex

Chimcomplex vrea să finanțeze achiziția printr-o emisiune de obligațiuni, urmând să depună o ofertă în 2022. Anunțul vine în contextul în care compania încă plătește creditul luat pentru cumpărarea combinatului Oltchim, finanțarea principală fiind rusească.

„Compania anunță că Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat a selectat 3 proiecte depuse de Chimcomplex SA Borzești spre a trece în etapele următoare. Aceste proiecte, codificate sub denumirea GreenComplex, vizează producția de hidrogen, hidrogenul ca materie primă pentru industria chimică și hidrogen pentru energie termică. Toate aceste proiecte răspund strategiei avute în vedere la nivelul industriei europene de valorificare pe scară largă a hidrogenului în Europa. În ceea ce privește Divizia de Chimie și de integrare petrochimică, compania anunță finalizarea unor studii preliminare și includerea oportunității dezvoltării unor parteneriate și a achiziției Rompetrol (KMG International) în strategia de dezvoltare a societății, urmărindu-se formularea unei oferte în acest sens la începutul anului 2022”, arată anunțul Chimcomplex publicat la BVB.

Anul trecut, KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, care deține în România grupul Rompetrol, a anunțat că este dispusă să își vândă toate activele locale considerate neesențiale, printre care furnizorul de servicii la sondă Rompetrol Well Services, un business de circa 70 milioane lei anual ai cărui principali clienți sunt producătorii de hidrocarburi Romgaz și OMV Petrom, scria profit.ro. KMG International deține circa 73% din acțiunile Rompetrol Well Services.

Chimcomplex Borzești a raportat afaceri de 1,71 miliarde lei, în primele trei trimestre ale acestui an, dublu față de cele 804,24 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Compania a raportat un profit net de 422,21 milioane lei, comparativ cu pierderea de 32,9 milioane lei din primele 3 trimestre ale anului trecut.

Citește integral pe economedia.ro.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    IONUT
    16 decembrie 2021, 17:48
    0

    hmmm.. oare de ce vrea s ale vanda??!!

  2. e
    eu
    17 decembrie 2021, 12:03
    0

    Oare de ce nu a cumparat RAFO? Era langa Chimcomplex, era mai ieftina…

  3. N
    NEURONUL
    17 decembrie 2021, 15:40
    0

    „OARE” de ce tot ne freaca de capra vecinului?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.