~3 min lectură 5 comentarii

Ultima oră! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a anunțat demisia

Andra Juverdeanu

În urmă cu câteva minute, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că demisionează din funcție, în plin scandal legat de plagierea lucrării sale de doctorat. Cîmpeanu se afla la al doilea mandat în calitate de ministru al Educației, el mai deținând această funcție în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015 în Guvernul Ponta.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Iată mesajul ministrului, publicat pe pagina sa de facebook:

„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ.

Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine.

Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească.

În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată”:

1. un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ;

2. îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ; am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar – prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei);

3. organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli;

4. mărirea burselor elevilor;

5. recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare;

6. rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor;

7. demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent – o schimbare atât de mult așteptată;

8. extinderea programului Masă caldă în școli de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ;

9. introducerea învățământului dual la nivel universitar;

10. internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree;

Și multe altele………

Am elaborat proiectele Legilor “România Educată” și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte sa răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății.

Sunt omul care construiește și nu sunt omul care dărâmă!

Cu toții avem obligația să contribuim și să susținem reforma în educație!

Cred în România Educată și voi susține Legile “România Educată” din calitatea mea de profesor, de rector și de senator.

Proiectele legilor “România Educata” reprezintă cea mai buna șansa pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor.

Le mulțumesc tuturor celor care, cu onestitate, au ales sa susțină educația!”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Di
    29 septembrie 2022, 19:31
    0

    Romania e in continua degradare. Nu stim decat sa dam jos,sa daramam si sa desfiintam pana nu mai ramane nimic bun. Bate vantul in aceasta tara de cativa ani buni. Nonvalorile iau locul valorilor,ca asa-i la noi. Mergem in jos,nu in sus.Cine va veni in loc? Probabil vreun motzat lipsti de calitati care va anula tot ce s-a facut pana acum bun,pentru ca s-a facut. Mergem inainte sau indarat? Daca e bine asa,sa se continue cu distrugerea a ce a mai ramas din aceasta tarisoara.

    1. #
      ######
      30 septembrie 2022, 06:16 răspuns pentru @Di
      0

      Sigur nu va veni unul din USR, ci tot un USL-ist de-al tau, asa ca stai linistit.

      1. D
        Di
        2 octombrie 2022, 13:48 răspuns pentru @######
        0

        Muriti dupa scaune,din cate vad!

    2. R
      Really pissed off
      3 octombrie 2022, 13:02 răspuns pentru @Di
      0

      ISJ Bacau are vreun comentariu legat de faptul ca seful lor, acest Campeanu, A FURAT, PLAGIIND ? Ce spunem copiilor, cand ne intreaba dece sa nu fure si ei, copiind, din moment ce ditamai ministrul EDUCATIEI a furat ! Astia de la ISJ au furat si ei ? Au plagiat ? Daca aduce cineva dovezi in acest sens, sa desfiintam ISJ-ul pentr ca nu are competenta si onoarea ca sa dicteze ceva ! Si atat mai mult, MINISTERUL!

  2. R
    Really pissed off
    2 octombrie 2022, 19:16
    0

    ISJ Bacau are vreun comentariu legat de faptul ca seful lor, acest Campeanu, A FURAT, PLAGIIND ? Ce spunem copiilor, cand ne intreaba dece sa nu fure si ei, copiind, din moment ce ditamai ministrul EDUCATIEI a furat ! Astia de la ISJ au furat si ei ? Au plagiat ? Daca aduce cineva dovezi in acest sens, sa desfiintam ISJ-ul pentr ca nu are competenta si onoarea ca sa dicteze ceva ! Si atat mai mult, MINISTERUL!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.