Comedia lui Gorgey Gabor „Casa plăcerilor”, în regia lui Gheorghe Balint, va fi ultima premieră din stagiunea 2002 – 2003, pe care actorii Teatrului „Bacovia” o vor pune în scenă. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, duminică, 22 iunie, orele 19.00. În distribuție figurează nume de cunoscute ale scenei băcăuane: Viorel Baltag, Ion Goranda, Florin Crăciunescu, Geo Popa, Doina Iacob, Ștefan Ionescu, Eliza Noemi Judeu, Anca Bucșă, Florina Găzdaru, Dana Olariu, Despina Prisecaru, Valentin Braniște, Călin Popovici, Adriana Pîrvu. Decorurile poartă semnătura Crizantemei Sofronea, iar costumele sînt realizate de Cris Ciobanu.
„Este comedie de foarte bună calitate, cu trimiteri transparente la fenomenul politic contemporan în polemică acidă cu absurdul totalitarismelor de toate felurile. Dramaturgul ungur, care a traversat și el „raiul” comunist, a creat cu această aparent nevinovată „Casă a plăcerilor” o replică la absurdul „epocii de aur”, care a „stresat” tot estul Europei. Astfel, idolul faunei din „Casa plăcerilor” nu mai este idolul și ideologul, nici Marx, nici Lenin, nici Hitler, nici vreun „alt animal domestic”, ci Sigmund Freud, părintele psihanalizei, care a explicat mecanismele sociale și existențiale prin recursul la viața instinctivă sexuală a membrilor colectivității umane”, ne-a declarat Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia”. Optimist în ceea ce privește piesa dramaturgului ungur Gorgey Gabor, nimeni altul decît ministrul Culturii din Ungaria, Calistrat Costin crede că „spectacolul va destinde și-i va ajuta pe băcăuani să se despartă de trecut rîzînd”. Rămîne de văzut. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns