• pentru a-și spori mai mult șansele de atribuire a unui teren, solicitanții își pot identifica singuri amplasamentul pe care îl vizează pentru construirea unei locuințe • singura condiție este ca amplasamentul solicitat să aparțină administrațiilor publice locale, să nu facă obiectul unor revendicări, iar în zona respectivă, conform planul de urbanism general al localității, să fie permisă construcția de locuințe
Tinerii băcăuani care nu au împlinit încă 35 de ani mai au la dispoziție doar cîteva zile pentru a-și depune cererile prin care pot solicita să li se atribuie gratuit teren în vederea construirii unei locuințe. Potrivit Legii 15/2003, aceștia pot să-și completeze dosarele numai pînă în data de 24 decembrie. Nicolae Catană, secretarul municipiului Moinești, spune că, pe măsură ce solicitările sosesc pe adresa Primăriei, acestea sînt supuse spre analiza Consiliului Local, care stabilește dacă administrația publică locală deține sau nu teren pentru soluționarea respectivelor cereri. Conform legii, tinerii cu vîrsta între 18 și 35 de ani pot solicita de la
primărie o suprafață de pînă la 500 de metri pătrați, din terenurile
aflate în domeniul privat al Consiliilor Locale din localitățile în care își au domiciliul. Legea mai spune că terenul se dă în folosință gratuită pe durata existentei locuinței proprietate personală, în limita
suprafețelor disponibile, prin hotărîre a consiliului local al comunei,
orașului sau municipiului în care este situat terenul. Beneficiarul
terenului pentru construirea locuinței este obligat să înceapă
construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii
pămîntului și să dețină toate autorizațiile privind începerea execuției
lucrărilor. Pentru a obține un asemenea teren, tinerii trebuie să aibă
vîrsta de 18 ani la data depunerii cererii, să nu fi avut în proprietate
o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe proprietate
personală, atit în localitatea în care se solicită atribuirea în folosință
a unui teren, cît și în alte localități. Totodată, părinții acestora nu
trebuie să fie proprietate sau să nu fi deținut în ultimii zece ani în
proprietate un teren în suprafață mai mare de 500 de metri pătrați în
mediul urban sau de 5.000 de metri pătrați în mediul rural, indiferent
de localitatea în care este situat terenul. Majoritatea primarilor de
orașe și municipii din județ spun că nu mai au terenuri nici cît să
rezolve două trei cereri, darămite să îi împroprietărească pe sutele
de tineri care visează să își ridice o casă. „La această oră nu avem
de unde să luăm terenuri să le acordăm tinerilor care au solicitat
acest lucru. Nu excludem, însă, ca, după ce va fi definitivată
aplicarea Legii 10 să mai găsim rezerve de teren pe care să le
atribuim tinerilor care vor veni cu un proiect urbanistic viabil și care
vor putea dovedi că dețin suficiente resurse materiale pentru
ridicarea unie asemenea construcții”, spune viceprimarul
municipiului Bacău, Laurian Lucaș.
De aceeași părere este și secretarul municipiului Moinești, care spune că, oricît de generoase ar fi prevederile respectivului act normativ, puține sînt primăriile care au la dispoziție teren pentru soluționarea solicitărilor de acest gen. „Municipiul Moinești, de pildă, nu a fost zonă colectivizată. Fiecare moineștean și-a păstrat de-a lungul timpului proprietatea asupra terenului pe care îl are la dispoziție, așa că primăriei nu i-a mai rămas nici măcar o palmă de teren drept rezervă. De altfel, lucrul acesta este știut în mare măsură și de către locuitorii orașului, care nu au prea depus cereri pentru acordarea de teren în baza acestei legi”, mai precizează Nicolae Catană.
Șanse mai mari de soluționare dacă tinerii își identifică singuri terenurile
O soluție pentru mărirea șanselor de soluționare a cererilor înaintate de tineri vine, însă, tot de la secretarul Catană. „Pentru a-și spori mai mult șansele de atribuire a unui teren, solicitanții își pot identifica singuri amplasamentul pe care îl vizează pentru construirea unei locuințe. Singura condiție este ca amplasamentul solicitat să aparțină administrațiilor publice locale și să nu facă obiectul unor revendicări. În plus, conform planul de urbanism general al localității, în zona respectivă trebuie să fie permisă construcția de locuințe”, mai explică secretarul Catană. În această situație pare să se afle și Răzvan Ghencea, din Moinești, care a înaintat în aceste zile o solicitare de acordare în baza Legii 15 a unei suprafețe de teren pentru construirea unei locuințe. Nicolae Catană spune că solicitarea tînărului moineștean va fi supusă spre analiză într-o viitoare ședință a Consiliului Local. Cum terenul solicitat de Răzvan Ghencea i-a fost concesionat în urmă cu ceva timp tot pentru construcția unei locuințe, solicitarea tînărului are destule șanse să îi fie aprobată, iar suprafața de pămînt să îi fie dată în folosință gratuită. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns