Ultimele zile de școală sînt și primele zile de vacanță, pentru cei care au avut grijă să aibă destule note în catalog și medii de trecere, pentru a putea chiuli. Pentru restul e un adevărat calvar. Au doar cîteva zile la dispoziție să-și pună la punct mediile și să treacă anul, fără a mai vizita școala la în septembrie, la sesiunea de corigențe. Unii profesori îi trec, alții se mai gîndesc. Unii vor ceva ca atenție, alții sacoșele pline, iar alții nu acceptă de loc. Trebuie să ai mare grijă cui și ce-i dăruiește. Pentru că unii profesori au și preferințe la placonașe: ce tip de cafea, vază, vin, șampanie îi place. Există și profesori care acceptă pliculețul, care îți asigură o vacanță liniștită. Și ție, și lui. Iar elevii participă la acest „joc”, pentru că nu au ce să facă: au lipsit de la lucrări, de la ore, sau nu au învățat un an întreg. Singura metodă este să lase capul în jos și să aștepte decizia finală.
Mă gîndesc cu o undă de regret la cei care, zilele acestea, cînd distracția începe, trebuie să fugă prin biblioteci, pe la net-cafeuri pentru referate. Așa-i la modă: nu înveți un an întreg, vii cu un referat, primești un nouă sau un zece și om ești! Pentru motivarea absențelor apar zilele acestea și teancurile de scutiri. Cel mai rău este cînd nu ai destule note și trebuie să iei la fiecare obiect cîte două-trei note, pentru că tot semestru ai fugit de lucrări. Într-o săptămînă ai parte de ascultări cît în tot anul. Dar bine că totul se termină cu bine, profesorii își primesc partea iar elevii mai continuă promovează. Stați liniștiți: coșmarul se termină și clopoțelul nu o să mai sune. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns