• a cincea ședință de repartizare pe post a cadrelor didactice a fost ceva mai liniștită, dar nu a fost lipsită de nemulțumiri
Ultima acțiune, a cincea, de repartizare pe post a cadrelor didactice și-a consumat, sîmbătă, prima parte. Ceva mai liniștită decît celelalte patru, aceasta nu a fost lipsită, însă, de niscaiva nemulțumiri. Primul care a ținut să-și facă cunoscute, pe un ton extrem de ridicat, problemele a fost maistrul Vasile Sdrobiș. Client vechi al celor de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), acesta dorea cu orice preț să obțină o catedră, deși nu-și depusese nici un fel de dosar. Profesoara Rodica Mînecuță, inspector de discipline tehnice în cadrul ISJ, a încercat să-i explice că fără dosar nu se poate, dar toate încercările acesteia au fost sortite eșecului, în condițiile în care Sdrobiș a sfîrșit prin a susține sus și tare că „sînt persecutat. Am dosar la CNSAS. Dacă nu vreți să-mi dați catedră, dați-mi o hîrtie în care să scrieți că am fost aici”. La ce anume i-ar fi putut folosi o astfel de hîrtie, nimeni nu știe. Dincolo de specatcolul gratuit oferit de Sdrobiș, maiștrii au fost oarecum bulversați de o găselniță de ultimă oră a Ministerului Educației și Cercetării (MEC), care specifică negru pe alb că posturile de la profilul „mecanică auto” pot fi ocupate numai de maiștri care au și atestat de instructor auto din partea Autorității Rutiere Române. Rezultatul a fost că destul de mulți maiștri mecanici au rămas fără post, în timp ce la fel de multe catedre de mecanică auto au rămas, la rîndul lor, vacante.
Cea mai aglomerată specializare a fost, ca de obicei, învățămîntul primar. Cum numărul de catedre a fost limitat, circa 50 de oameni au rămas pe dinafară și, de aici, acuze mai mult sau mai puțin fondate aruncate în stînga și în dreapta și foarte mulți nervi. Numărul învățătorilor care și-au găsit un loc de muncă pe ultima sută de metri pentru anul școlar care stă să înceapă a fost de peste 200, pentru ca alte cîteva zeci de învățători să se mulțumească cu catedre în învățămîntul preșcolar, de limba română sau chiar de alte specializări. De exemplu, Dumitru Trandafir, un învățător din Filipeni cu ani buni la catedră, a fost nevoit să accepte, ca suplinitor necalificat, o catedră de maistru instructor.
Oarecum suprinzătoare a fost situația de la învățămîntul preșcolar, unde au rămas două catedre libere și, în plus, multe posturi, chiar și din municipiul Bacău, au fost ocupate de către învățători. „Multe educatoare care au luat note mari la concursul de titularizare și care au fost repartizate în primele etape nu s-au prezentat la post. Situația este, într-adevăr, surprinzătoare”, ne-a declarat Luminița Cojocaru, inspector de specailitate în cadrul ISJ. Chiar și așa, a existat și un caz care s-a lăsat cu un mic scandal. Titulară la Grădinița nr. 29, dar detașată din cauza restrîngerilor de activitate la Grădinița „Crai Nou”, educatoarea Maria Năsturaș a ținut morțiș să fie repartizată la aceeași „Crai Nou”, deși, odată cu refacerea efectivelor de copii de la Grădinița nr. 29, ea trebuia să revină aici. Reprezentanții ISJ au ținut să respecte legea, așa că problema a rămas în suspans. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns