Persoanele fizice sau firmele care își construiesc locuințe încă dinainte de 1 iunie 2002, trebuie să grăbească finalizare lucrărilor, dacă vor să fie scutite de plata TVA. În conformitate cu prevederile Legii 345/2002 privind TVA, începînd cu 1 iunie veniturile obținute de o firmă de construcții imobiliare intră în sfera de aplicare a acestei taxe și sînt supuse unei cote de 19 la sută. Ca excepție, prin Ordinul Ministerului Finanțelor 1009/2002 se aprobă Normele privind restituirea TVA pentru lucrările de construcție, extindere, consolidare și reabilitare a locuințelor nefinalizate la data de 21 mai 2002 și aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru construcțiille efectuate după această dată. Astfel, persoanele fizice sau juridice, care au încheiat pînă la 31 mai inclusiv contracte ferme pentru construcții de locuințe, beneficiază de scutire de plata TVA cu drept de deducere, pentru contractele respective, pînă la 31 decembrie 2002, inclusiv. Beneficiază de regimul de scutire cu drept de deducere a TVA românii cu domiciliul în țară și firmele, pentru construcția de locuințe de serviciu sau de intervenție pentru salariații lor. Regimul de scutire de la plata acestei taxe se realizează prin facturarea fără TVA de către prestatori a lucrărilor efectuate și a materialelor încorporate. Pe aceste facturi se vor înscrie obligatoriu numărul și data emiterii autorizației de construire. De asemenea, se poate restitui TVA pentru lucrările efectuate și materialele încorporate, facturate cu taxa adăugată de prestatori. Regimul de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată cu drept de deducere se aplică numai pentru lucrări realizate în cadrul termenului de valabilitate a autorizației, dar nu mai tîrziu de 31 decembrie 2002, chiar dacă data expirării autorizației de construire este ulterioară sfîrșitului acestui an. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns