Circa 2.100 de tineri băcăuani sunt așteptați să participe, începând de săptămâna viitoare, la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2014, sesiunea de toamnă. Candidații provin atât din rândul absolvenților promoției 2013 – 2014, cât și din promoțiile anterioare care nu au promovat examenul în prima sesiune sau care au absentat.
Potrivit datelor făcute publice de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului se desfășoară în două centre zonale de evaluare, respectiv Școala Gimnazială ”Al. I Cuza” din Bacău și Colegiul ”Mihai Eminescu”, acestora fiindu-le arondate cinci centre de examen, respectiv Colegiul ”Henri Coandă” și Colegiul ”Grigore Antipa” Bacău pentru primul centru zonal și Colegiile Tehnic ”Anghel Saligny” Bacău, Tehnic ”G. Cobălcescu” Moinești și Tehnic ”P. Poni” Onești.
Examenul propriu-zis debutează luni, 18 august, cu Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura concomitent cu Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba materă, după caz, și va continua în intervalul 19 – 20 august cu Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, respectiv, în zilele de 21 – 22 august cu cea din urmă probă orală, Evaluarea competențelor pe digitale.
Pe 25 august are loc prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, pe 26 august este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă, iar pe 27 august are loc proba scrisă obligatorie a profilului.
Ultima teză din sesiune este cea scrisă la proba la algere a profilului și specializării, care va avea loc în 29 august, primele rezultate ale examenului urmând să fie afișate pe 1 septembrie.
Rezultatele finale, după contestații vor fi publicate, conform Calendarului de examen stabilit la nivel național, pe 4 septembrie.
Lasă un răspuns