ARTE MARȚIALE: Pe 8 decembrie vor avea loc ultimele finale naționale de Karate-Do din acest an, cele de Kumite, WKF (World Karate Federation), rezervate categoriilor cadeți și juniori. La acest concurs, care va avea loc la sala Dinamo din București, vor avea acces doar sportivii care s-au clasat pe podium la „naționalele” desfășurate acum o lună la Făgăraș. Printre aceștia se numără și opt karateka băcăuani, cinci cadeți și trei juniori, de la cele trei cluburi din orașul nostru, Seishin, Siretul și Dinamo, dar care vor concura ca reprezentanți ai Sport Club Municipal – Willy. Ei vor fi însoți în Capitală de antrenorii Doru Botez (5 Dan) și Adrian Popa (2 Dan). Pentru Bacău vor încerca să aducă medalii Larisa Stoinea (categoria – 50 kg), Anca Robu (- 50 kg), Alexandra Ciupercă (-55 kg), Alexandru Abraham (-55 kg), Iulian Fenic (^75), la cadeți, respectiv Alina Abraham (^ 65 kg), Florin Ciofu (- 60 kg), Ionuț Țuluca (^ 85 kg). (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns