Ultimul drum al lui Eminescu

„Corpul neînsuflețit al poetului a fost depus la Biserica Sf.Gheorghe-Nou, din Capitală. Catafalcul era înconjurat de flori. Cea mai mare coroană, depusă la picioare, era din partea presei. Mai erau coroane din partea Academiei Române, a ziarelor „Fîntîna Blanduziei”, „Naționalul”, „Constituționalul” și a Societăților „Tinerimea română”, „Unirea” (Studenții universitari). La ora 17 sosesc domnii M.Kogălniceanu (președintele Academiei Române), Titu Maiorescu, Teodor Rosetti și președintele Consiliului de Miniștri, Lascăr Catargiu. În asistență recunoaștem pe N.Mandrea, H. și G.Cerchez, Ștefan Mihăilescu, Al.Lahovari, Bianu, Prâncu, doamnele Laurian, Maiorescu ș.a. Serviciul funebru este susținut de corul condus de dl.Bărcănescu. Din amvonul bisericii vorbește domnul Grigore Ventura, redactor al „Adevărul”, care spune: „Acel care zace aici, înaintea noastră, n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nici noi conservatorii, nici jurnaliștii, nici liberalii n-au dreptul de a-l revendica pe Eminescu, ca fiind numai al lor. În adevăr, el a fost ziarist, a fost chiar dintre cei de frunte. Dar laurii nepieritori nu i-a cules ca soldat al condeiului, ci ca poet… Privind la opera care a fărit-o într-o viață de 39 de ani, oricine poate să își închipuiască ce ar fi devenit Eminescu dacă Pronia cerească i-ar fi hărăzit zile mai lungi, dacă ar fi putut să ajungă la vîrsta în care avîntul tinereții și talentul se completează prin maturitatea ideilor și experiența lumii…”

Cortegiul a pornit la ora 17,30 de la Biserica Sf.Gheorghe, sicriul poetului fiind așezat pe un car simplu, tot în negru, tras de doi cai. Ultimul drum a cuprins traseul: str. Sf.Gheorghe, str.Colției, b-dul Academiei, Universitate (unde a vorbit D.A.Laurian), Calea Victoriei, str. Carol, Calea Rahovei, cimitirul Bellu. O mulțime imensă, în special studenți și elevi, a urmat cortegiul. La intrarea în cimitir, patru elevi ai Școlii Normale de institutori au dus pe umeri sicriul pînă la mormînt. În fața gropii a vorbit doctorul Neagoe, prietenul cel mai intim al poetului, care, plîngînd în hohote, a impresionat adînc asistența. Sicriul a fost coborît în groapă, s-a aruncat pămîntul și totul a fost înecat în ramuri de flori și crengi de tei înflorit, depuse de asistență. (Eugen ȘENDREA – după ziarul „Steaua Dobrogei”, nr.7, anul III, 21 iunie 1889)