~3 min lectură 0 comentarii

Umbrărescu ar putea inaugura sectorul Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania la începutul lunii mai

Andra Juverdeanu

Sectorul Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania, construit de grupul UMB, ar putea fi deschis circulației în prima parte a lunii mai, cred cei de la Asociația Pro Infrastructură (API), care au precizat că mai sunt „doar două puncte critice: un zid de sprijin și nodul cu DJ108A/DN1F dintre Românași și Poarta Sălajului.”

În schimb, pentru tronsonul Nădășelu-Zimbor șoferii mai au de așteptat cel puțin până la mijlocul verii. „Mai sunt destule de făcut: în special în zona supratraversării DN1F la sud de Mihăiești unde se pregătesc de devierea drumului național ca să poată executa autostrada. Și la sud de Topa Mică au de tras, după pasajul A3 peste DN1F. Mai au porțiuni de asfalt de așternut, plus structurile de finalizat și desigur restul finisajelor”, precizează API.

Contractele pe cei 42,3 kilometri de pe Nădășelu-Zimbor și Zimbor-Poarta Sălajului au fost semnate cu UMB în 28.12.2020, respectiv 01.07.2020, ambele prevăd câte 12 luni de proiectare și alte 24 de execuție. Au primit ordinele de începere în 25.01.2021 și 31.05.2021 și autorizațiile de construire în mai multe etape în 2021, ultima fiind dată în decembrie 2021.

Cele două loturi se numără printre cele „sacrificate” de UMB din 2023 și până în prezent „și au devenit o pată pe blazonul constructorului care în ultimii 3 ani și-a concentrat masiv forțele pe Autostrada A7”, mai precizează API.

Conform termenelor inițiale, ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2023, cel mai târziu în august 2024 dacă socotim și disputele tehnice din dealul Zimbor și dificultățile din teren. Antreprenorul UMB este responsabil pentru o bună parte din întârziere, chiar dacă ținem cont de problemele cu alunecările masive, cum ar fi cele de la Nădășelu din septembrie 2021 și de la Topa Mică în 2022, și chiar dacă includem bâlbele, tergiversările și indeciziile oficialilor CNAIR prin care am pierdut un an de zile.

Din fericire, epopeea se apropie de sfârșit. Turcii de la Ozaltin au șanse bune să inaugureze cele două devieri de traseu de la Nădășelu și Topa Mică în noiembrie-decembrie 2026, cu 3 luni înainte de termen, repetând exact aceeași figură frumoasă de pe Drumul Expres DEx12 Craiova-Balș unde au deschis circulația în decembrie 2024. Dacă vor reuși, ambele performanțe vor fi curate, fără extensii de timp și dispute birocratice.

Contractul aferent devierilor de traseu de la Nădășelu și Topa Mică fost semnat cu Ozaltin în 05.06.2024 și prevede 9 luni de proiectare și 18 de execuție. Ordinul de începere aferent lucrărilor a fost dat în 04.08.2025, iar autorizațiile de construire au fost emise în 11.07.2025 și 01.09.2025. Așadar, termenul de finalizare este martie 2027.

  • Asociația Pro Infrastructură
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.