~2 min lectură 7 comentarii

Umbrărescu: Lipsa unei asumări din partea autorităților locale este clară, la cum arată zona dintre bazinul olimpic și sala polivalentă

Redacția Ziarul de Bacău

Sorin Ștefan Umbrărescu a criticat modul în care municipalitatea Bacăului a pus în valoare zona dintre bazinul olimpic și sala polivalentă.

Candidatul Alianței Social-Umaniste (PSD – PPU-SL) pentru Primăria Bacău a făcut declarații după ce s-a întâlnit cu alegătorii din zona menționată, dar și de pe strada Stadionului, cartierul Milcov și strada Miron Costin.

De asemenea, Umbrărescu i-a felicitat pe locatarii care își pun singuri saci de plastic în coșurile de gunoi publice:

Alături de echipa mea am continuat discuția cu dumneavoastră, în zona bazinului olimpic, strada Stadionului, cartierul Milcov și strada Miron Costin.

Lipsa unei asumări din partea autorităților locale este clară în ceea ce privește felul în care arată zona dintre bazinul olimpic și sala polivalentă.

Acum câțiva ani se dorea în acest loc ridicarea unui parc olimpic, proiect cu fonduri europene ce a rămas doar la acest statut, acela de proiect.

Lipsa competenței în ceea ce privește atragerea de fonduri europene vorbește de la sine prin imagini dezolante.

În aceeași situație biserica tinerilor, ce se dorea ridicată cu sprijinul autorităților locale a rămas abandonată.

Un primar responsabil este acela care reușește să gândească proiecte pe o perioadă îndelungată, ținându-și angajamentele și ducându-le până la capăt.

Ceea ce ofer eu pentru mandatul la primăria municipiului Bacău nu sunt vorbe, ci fapte, având experiență în implementarea proiectelor finanțate prin fonduri europene duse până la capăt cu bine.

De asemenea, aș dori să felicit locuitorii din zona străzii Stadionului pentru felul în care se autogospodăresc și își pun proprii saci de plastic în coșurile de gunoi ale municipalității.

– sursa: Ștefan Sorin Umbrărescu, Facebook
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Alex
    9 septembrie 2020, 06:27
    0

    Felicitari pentru constatare domnule candidat PSD, stiati ca: Consiliul judetean este condus de PSD, iar actualul primar este un fost candidat PSD, sustinut 3 ani din cei 4 de PSD? Revenind la cum arata Bacaul, ce argumente puteti sa aduceti ca istoria ultimilor 30 de ani nu se va repeta?

    1. L
      Legionarul
      9 septembrie 2020, 07:30 răspuns pentru @Alex
      0

      Nici unul…

    2. A
      Andrei M.
      9 septembrie 2020, 14:41 răspuns pentru @Alex
      0

      Like!
      Da si el din gura.
      Psd-istii se fac ca nu-l cunosc pe Necula.

  2. G
    GOGU MOLDOVEANU
    9 septembrie 2020, 16:04
    0

    Nu stiu cine este Umbrarescu dar stiu ca Nicula are liber la Primarie(sa fie blat cu Psd?)

  3. G
    GOGU MOLDOVEANU
    9 septembrie 2020, 16:09
    0

    Nu stiu ce il recomanda pentru Primarie dar sigur Necula va fi Primar(miroase a intelegere cuPsd)

  4. L
    Legionarul
    9 septembrie 2020, 20:15
    0

    Domnu notar să nu confunde ferma cu primăria unui oraș ca Bacăul…

  5. M
    Mihai
    10 septembrie 2020, 04:10
    0

    Nu avem nicio sala polivalenta in Bacau. E doar sala sporturilor.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.